Momentul care a anunțat reluarea colaborării dintre Simona Halep și Darren Cahill
12.09.2019, 22:14SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Darren Cahill va fi din nou antrenorul Simonei Halep, din 2020, dar australianul putea ajunge în echipa sportivei noastre încă din luna mai a acestui an. Australianul îi promisese Simonei, la începutul acestui sezon, că în luna mai ar putea fi în ”Team Halep”.
”Să sperăm că acest rezultat îl va aduce înapoi (n.r. - titlul de la Wimbledon). Mi-a spus în Australia că ar putea fi pregătit să revină în echipa mea în mai, dar nu a venit. Nu a fost pregătit”, a spus Simona Halep, citată de The Independent, cu două luni în urmă.
Chiar dacă nu a revenit oficial în echipa sportivei noastre, englezii susțin că Darren Cahill a avut un rol important în succesul Simonei de la All England Club. Australianul a ajutat-o cu sfaturi și a fost prezent la mai multe antrenamente susținute pe iarba londoneză.
Simona Halep a anunțat reluarea colaborării cu Darren Cahill
Simona Halep le-a făcut o surpriză fanilor tenisului din România. Joi, ocupanta locul 6 WTA i-a anunțat că, începând din 2020, va lucra din nou cu Darren Cahill, cel alături de care a devenit în premieră lider WTA și a câștigat primul turneu de Grand Slam.
"Salutare! Am niște vești extraordinare pe care vreau să vi le împărtășesc. După un an fără el în echipă, sunt fericită să anunț că Darren va reveni lângă mine din sezonul viitor.
"D", ultima dată te-am ucis și am de gând să te ucid din nou! Bine ai revenit! Abia aștept să terminăm ce am început! Pe curând!", este mesajul Simonei Halep.
Trofee majore cucerite de Simona, cu Darren Cahill alături:
- 2018: Shenzhen, Roland Garros, Montreal
- 2017: Madrid
- 2016: Madrid, Bucureşti, Montreal
- 2015: Indian Wells
Etichete: simona halep , darren cahill , simona halep darren cahill
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții