Momente unice la Wimbledon. Ce s-a întâmplat după ce adversara Simonei Halep a început să plângă și s-a întins pe gazon
articol scris de Digi Sport01.07.2022, 08:14
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) s-a calificat în turul 3 de la Wimbledon, după ce a învins-o pe Kirsten Flipkens (36 de ani, 190 WTA), scor 7-5, 6-4.
Momente emoționante după meciul Simona Halep - Kirsten Flipkens
Galerie Foto
Partida de la Wimbledon a fost ultima la simplu pentru jucătoarea belgiană și după ultimul punct al meciului au avut loc momente emoționante pe terenul doi din complexul de la All England Club. Simona Halep a îmbrățișat-o îndelung pe Kirsten Flipkens, care nu și-a putut stăpâni lacrimile.
Aplaudată la scenă deschisă, inclusiv de Simona Halep, belgianca a fost vizibil emoționată și, după ce a salutat publicul, s-a întins pe suprafața de joc și a sărutat gazonul.
Kirsten Flipkens a vorbit pe teren, deși a fost învinsă
Deși, în mod normal, învinsele nu vorbesc imediat după meci, Kirsten Flipkens a ținut un discurs imediat după confruntarea cu sportiva noastră. Simona Halep i-a ascultat vorbele belgiencei, pe care a continuat să o aplaude.
"Să joc o mare campioană ca Simona ultimul meu meci, pe un teren ca ăsta, cu tribunele pline... Dacă mi s-ar fi propus înainte o așa retragere, aș fi semnat pentru asta. Vreau să spun că o mulțime de emoții trec prin corpul meu, desigur. Da, pentru orice, există un sfârșit în viață și acum sunt pe cale să încep un nou capitol.
Este un sentiment special. Am visat la o retragere ca azi. Am fost foarte aproape să iau un set de la o campioană ca Simona. Da, ai 36 de ani, ai trecut prin atât de multe în carieră, suișuri și coborâșuri și, da, a fost doar o modalitate perfectă pentru mine de a încheia", a afirmat Kirsten Flipkens.
Ce a spus Simona Halep despre Magdalena Frech, adversara din turul 3 de la Wimbledon
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) va juca împotriva polonezei Magdalena Frech (24 de ani, 92 WTA), în turul trei de la Wimbledon.
Sportiva din România a anunțat că știe la ce să se aștepte din partea polonezei, însă a recunoscut că pot apărea și surprize, având în vedere că va fi primul meci direct pe iarbă.
”Nu știu dacă va fi diferit, pentru că nu am jucat niciodată contra ei pe iarbă. Dar e un nou meci, am jucat contra ei și știu la ce să mă aștept.
O să mă concentrez pe mine și o să încerc să joc mai bine decât astăzi (n.r. joi, cu Kirsten Flipkens)”, a declarat Simona Halep, potrivit Eurosport.
Simona Halep și Magdalena Frech se vor întâlni pentru a treia oară în circuit, iar românca a câștigat precedentele două dueluri directe, la Praga în 2020, 6-2, 6-0, și anul acesta la Australian Open, 6-4, 6-3.
Etichete: wimbledon , simona halep , kirsten flipkens
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții