Foto Miki Buzărnescu, prima apariție după 17 luni de ”dispariție”. ”Toți m-au întrebat”. Ce s-a întâmplat cu sportiva
articol scris de Digi Sport11.01.2024, 11:34
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Mihaela Buzărnescu (35 de ani) nu a mai jucat tenis de mai bine de un an, de la începutul lunii august a anului 2022, după accidentarea suferită în timpul meciului împotriva Cristinei Dinu (30 de ani), de la turneul Challenger de la Iași.
Acum sportiva a decis să spună public ce s-a întâmplat. Buzărnescu a fost chinuită de accidentări și are încredere că va reveni cât mai repede în circuitul profesionist.
Mihaela Buzărnescu a explicat de ce a lipsit 17 luni
Galerie Foto
”Miki” a postat un scurt filmuleț pe social media și a scris și câteva rânduri prin care și-a liniștit fanii, care au asaltat-o cu mesaje în toată aceastp perioadă în care a fost ”dispărută”.
”Aș putea scrie o poezie, dar tot ce pot spune, comunității mele online, tuturor celor care m-au întrebat tot timpul ce fac în aceste 17 luni de absență din tenis este: DA, încă vreau să joc.
A fost dramatic și dureros pentru mine. Am încercat totul ca să mă fac bine și să concurez din nou, aici, în străinătate, dar nu a fost niciodată suficient”, a postat Buzărnescu pe contul de Instagram.
Buzărnescu a suferit o nouă operație la piciorul stâng, iar acum speră ca tot coșmarul să se încheie cât mai curând și să revină în circuitul WTA.
”Chiar și astăzi, după operația mea, nimic nu este garantat, pentru că nimic nu este niciodată garantat, dar acum putem spune că am încercat toate metodele. Ținem degetele încrucișate pentru ca eu să mă vindec și să reîncep să joc în curând.🤞
Ei bine, mami și tati, mi-ați dat putere să nu renunț, vă iubesc până la lună și înapoi 😘😘
Mulțumesc foarte mult doctorului meu @drmihairascu care m-a ajutat de-a lungul acestor ani și nu a renunțat niciodată să creadă în mine. 💪🫶
Sper ca acum să se înțeleagă și lipsa mea din ultima vreme de pe social media, dar revin cu pași mici, dar siguri🙏”, a mai spus Mihaela.
Evenimentul la care a luat parte Mihaela Buzărnescu și mesajul pe care i l-a transmis lui Klaus Iohannis
Mihaela Buzărnescu a fost invitată de 1 decembrie 2023 la Recepția Oficială cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Jucătoarea de tenis a postat câteva imagini de la eveniment și a ținut să-i transmită un scurt mesaj președintelui Klaus Iohannis.
”Am avut onoarea să iau parte la Recepția Oficială cu ocazia Zilei Naționale a Romaniei! Mulțumesc pentru invitație Excelenței Sale Klaus Werner Iohannis, Președintele României!”, a transmis Mihaela Buzărnescu, pe Instagram.
Imaginile cu Mihaela Buzărnescu de la Recepția Oficială pot fi urmărite în galeria foto de mai jos.
Galerie Foto
Pentru că nu a mai jucat tenis de mai bine de un an, Mihaela Buzărnescu nu mai are poziție în clasamentul WTA, cum se întâmplă și în cazul Simonei Halep, însă care nu a mai jucat de un an din cauza suspendării pentru cazul de dopaj.
Cariera Mihaelei Buzărnescu
Chiar dacă nu a mai jucat tenis de un an din cauza accidentării suferite la Iași, Mihaela Buzărnescu trage tare în continuare la recuperare pentru a reveni pe terenul de joc.
Rămâne totuși de văzut dacă Mihaela Buzărnescu va reuși, până la urmă, să se recupereze 100% și să revină pe teren în perioada următoare.
Mihaela Buzărnescu a câștigat un singur titlu de simplu în carieră, iar locul 20 a fost cea mai bună poziție ocupată în clasamentul WTA, în 2018.
Jucătoarea de tenis din România a acumulat până în prezent suma de 2.728.834 de dolari din tenis, adică aproximativ 2,5 milioane de euro.
În ce a învestit Mihaela Buzărnescu sumele câștigate din tenis
”Ce ai făcut cu primul tău milion de euro?”, a fost întrebată Mihaela Buzărnescu, care a venit imediat cu răspunsul.
”Păi, ce să fac, am investit din el, pe partea de imobiliare în mare parte, în bănci. Fiind tot timpul într-o alertă, cu programul și cu sportul, nu stai să te gândești.
Eu știu de unde am plecat. Niciodată nu o să mă schimb. Știum cum e să ai, să n-ai, să fii de mijloc, de sus și de toate. Țin minte cum era când eram eu mică.
Știu să apreciez și să valorific banii, valoarea lor. Nu sunt o persoană care să cheltuiască fără sens. Sunt destul de chibzuită, pentru că știu cât de greu se muncesc și cât de ușor se duc”, a spus Mihaela Buzărnescu, recent, în cadrul unui podcast, pentru canalul de Youtube ”Regend MMM”.
Etichete: mihaela buzărnescu , buzarnescu , buzarnescu wta , buzarnescu accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții