Galerie Foto Mihaela Buzărnescu se va duela în calificările Australian Open cu un fost lider mondial la junioare
articol scris de Digi Sport11.01.2021, 17:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihaela Buzărnescu (32 de ani, locul 137 WTA) este singura jucătoare din România care a avansat în turul doi al calificărilor de la Australian Open, unde se va duela cu Claire Liu (20 de ani, numărul 218 mondial).
"Miki" a învins-o, în prima manşă, cu scorul de 6-4, 6-3, pe Lara Arruabarrena, locul 165 mondial, după un meci de o oră şi 19 minute. Buzărnescu va lupta pentru un loc în ultima rundă a calificărilor de la Australian Open, cu sportiva din SUA, Claire Liu. Aceasta a trecut în minimum de seturi, 7-6, 6-2, de olandeza Indy De Vroome.
Galerie Foto
Claire Liu, următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu, în calificările de la Australian Open
Fost lider mondial la nivel de junioare, Claire Liu a cucerit titlul la Wimbledon și a jucat finala la Roland Garros, în 2017, la acel nivel. Cu peste 500 de mii de dolari câștigați din tenis, sportiva americană cu origini asiatice a atins cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA în ianuarie 2019, 137.
Dacă va trece de calificări, Claire Liu va accede în premieră pe tabloul principal de la Australian Open. Tenismena de 20 de ani a fost prezentă la edițiile in 2018 de la US Open și Wimbledon. Duelul dintre Mihaela Buzărnescu și Claire Liu va avea loc marți, nu înainte de ora 14:00 (ora României).
Calificările pentru primul Grand Slam al anului se desfăşoară în perioada 10-13 ianuarie, la Doha (masculin) şi Dubai (feminin). AusOpen va avea loc între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.
Etichete: mihaela buzărnescu , australian open , calificari australian open , claire liu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții