Video Marius Copil - Andy Murray 3-6, 7-6, 4-6! | Românul ratează semifinalele de la Antwerp
18.10.2019, 22:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Tenismanul britanic Andy Murray (32 de ani), fostul lider al clasamentului mondial, s-a calificat joi în semifinalele turneului ATP de la Antwerp (Belgia), cu premii totale în valoare de 635.750 de euro, după victoria în fața lui Marius Copil (29 de ani), 6-3, 6-7, 6-4.
Fostul lider mondial Murray, aflat acum pe locul 243 în lume, l-a învins pe Copil la capătul unui meci ce a durat două ore şi 35 de minute. Românul, venit din calificări, a reuşit 20 de aşi în acest meci și doar o dublă greșeală, faţă de 9 ai scoţianului, care a comis 4 duble greşeli.
Murray a obţinut a treia victorie în faţa lui Copil, din tot atâtea meciuri. Precedentele au fost în 2017, în turul al doilea al Mastersului 1.000 de la Madrid, cu 6-4, 6-3, şi la ediţia de anul trecut a turneului de la Washington, în optimi, cu 6-7, 6-3, 7-6.
Pentru parcursul de la Antwerp, Marius Copil va primi un cec de 18.590 euro şi 57 puncte ATP.
Agerpres
UPDATE 21:35: Marius Copil nu a reușit să se impună și în setul decisiv, iar Murray s-a impus cu 6-4 și s-a calificat în semifinalele de la Antwerp.
UPDATE 21:39: Marius Copil câștigă al doilea set și revine în meci, după 7-6 (9-7).
UPDATE 20:40: Andy Murray reușește să se impună în primul set cu 6-3.
UPDATE 20:00: A început meciul dintre Marius Copil și Andy Murray!
Murray, aflat acum pe locul 243 în ierarhia ATP, după operaţia la şold care l-a ţinut departe de circuit timp de mai multe luni, a trecut, în două seturi, 6-4, 6-3, de uruguayanul Pablo Cuevas, după o oră şi 24 de minute de joc.
Tot joi, Marius Copil, venit din calificări, a ajuns în sferturile de finală după ce l-a învins în trei seturi, 6-4, 5-7, 7-6 (9/7), pe argentinianul Diego Schwartzman, al treilea favorit al competiţiei.
Copil (locul 92 ATP), care a împlinit chiar joi 29 de ani, a obţinut victoria în două ore şi 45 de minute, iar setul al treilea a durat nu mai puţin de o oră şi 10 minute.
Andy Murray și Marius Copil s-au întâlnit de două ori, iar britanicul s-a impus în ambele ocazii
Andy Murray şi Marius Copil s-au întâlnit de două ori până acum în circuitul ATP, la Mastersul 1.000 de la Madrid, în 2017, şi la ediţia de anul trecut a turneului de la Washington, unde britanicul s-a impus în ambele ocazii.
Principalii favoriţi ai turneului de la Antwerp, francezul Gael Monfils şi belgianul David Goffin, au fost eliminaţi joi, în optimile de finală.
Programul complet al turneului ATP de la Antwerp
Jannik SINNER (ITA) - Frances TIAFOE (USA), ora 15:00 (Digi Sport 3)
Stan WAWRINKA (SUI) - Gilles SIMON (FRA), ora 17:00 (Digi Sport 3)
Marius COPIL (ROU) - Andy MURRAY (GBR), nu inainte de 19:30 (Digi Sport 2)
Etichete: atp , andy murray , marius copil , marius copil andy murray
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții