Marea Chris Evert a anunţat că are cancer! A suferit două operaţii şi sunt şanse mari să scape de boală
articol scris de Digi Sport15.01.2022, 12:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chris Evert (67 de ani), câştigătoare a 18 titluri de Grand Slam, a dezvăluit într-o postare pe Twitter că are cancer ovarian.
Marea Chris Evert a precizat că are cancer ovarian
"Am vrut să vă anunţ că am fost diagnosticată cu cancer ovarian în stadiul 1, iar istoria din spatele poveştii sper să ajute şi pe alţii. Mă simt foarte norocoasă că a fost descoperit la timp şi aştept rezultate pozitive în urma chimioterapiei", a scris fosta mare jucătoare de tenis.
"... Vă mulţumesc pentru faptul că-mi respectaţi dorinţa de a mă concentra asupra sănătăţii şi a tratamentului meu. Voi apărea de acasă, uneori, în transmisiunile ESPN de la Australian Open", a mai scris Chris Evert.
Chris Evert a suferit două operaţii în decembrie 2021
Cancerul a fost descoperit în urma unei histerectomii preventive suferite la începutul lunii decembrie. Prima dintre cele şase şedinţe de chimioterapie pe care trebuie să le urmeze a fost începută în această săptămână.
După prima operaţie suferită de Chris Evert au fost descoperite celule canceroase, iar doctorul a recomandat o nouă intervenţie, realizată pe 13 decembrie 2021, iar medicii spun că acum sunt şanse de 90 la sută ca boala să nu mai revină.
În februarie 2020, Jean Evert Dubin, sora celebrei sportive, şi ea fostă jucătoare de tenis, a decedat la 62 de ani în urma unui cancer ovarian.
Etichete: chris evert , chris evert cancer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții