O româncă este în finala probei de dublu pentru juniori de la US Open
articol scris de Digi Sport09.09.2023, 21:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Perechea formată din Mara Gae (17 ani, România) și Anastasiia Gureva (18 ani, Rusia) s-a calificat în finala probei de dublu junioare la US Open, după ce au învins cuplul Wakana Sonobe (15 ani, Japonia) și Hayu Kinoshita (16 ani, Japonia) cu scorul de 2-6, 6-3, 10-7 (2-1 la seturi).
Mara Gae și Anastasiia Gureva, calificare în finala US Open
Mara Gae și Anastasiia Gureva au avut un prim set ezitant, în care și-au pierdut serviciul de două ori în fața adversarelor. De altfel, Gae și Gureva au cedat în primul set cu 2-6.
Însă, în actul secund, cele două sportive au condus jocul și au reușit un break la scorul de 4-3. În cele din urmă, Gae și Gureva au reușit să câștige setul cu 6-3 și să egaleze situația pe tabelă la 1-1.
În cel de-al treilea set, jocul a fost unul echilibrat, iar cele două perechi s-au dus în super tie-break. La final, echipa Mara Gae - Anastasiia Gureva s-a impus cu 10-7 și a stabilit scorul final de 2-1 la seturi.
Meciul a durat o oră și 5 minute.
În ultimul act, perechea Gae - Gureva o va întâlni pe cea formată din Nanaka Sato (17 ani, Japonia) și Sarah Saito (16 ani, Japonia). Acest meci va avea loc în această seară, de la ora 21:45.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții