Malaxorul de antrenori e prezent și în tenis. Konta și-a concediat tehnicianul care a colaborat și cu Simona Halep
articol scris de Digi Sport19.09.2020, 09:55
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Britanica Johanna Konta (29 de ani, 13 WTA) și-a demis antrenorul după doar două luni de colaborare. Jucătoare născută în Australia îl angajase pe suedezul Thomas Hogstedt în luna iulie, la reluarea tenisului după pauza provocată de pandemia de coronavirus.
La momentul respectiv, Laura Robson, colega sa din echipa de Fed Cup, o avertizase că a luat "o decizie ciudată", dar Konta nu a luat în calcul avertismentul transmis de prietena sa.
Antrenorul nordic deține un CV bogat, printre jucătoarele antrenate numârându-se Maria Sharapova, Caroline Wozniacki, Eugenie Bouchard sau Na Li.
Simona Halep a colaborat în 2015 cu Hogstedt la două turnee, însă parteneriatul s-a oprit brusc.
Explicația Johannei Konta pentru demiterea suedezului care a pregătit-o și pe Maria Sharapova
Sky Sports scrie că Johanna Konta a luat decizia de a renunța la Thomas Hogstedt după înfrângerea suferită în turul al treilea, la Roma, în fața spaniolei Garbine Muguruza.
"Nu era ceva ce funcționa la niciunul dintre noi. Trebuie să te completezi în relația cu un antrenor, dar ne-am dat seama că nu putem să scoatem ceea ce e mai bun. Nu eram potriviți unul pentru celălalt", a explicat Johanna Konta, potrivit sursei citate.
Johanna Konta nu are nevoie de anrenor la Roland Garros
Inedit e faptul că britanica a anunțat că pentru Roland Garros, care debutează pe 31 august, nu-și va mai angaja tehnician și că se va pregăti cu partenerul ei de antrenament, Dan Smethurst.
Antrenată în trecut și de Wim Fisette, Johanna Konta a atins cea mai înaltă poziție în ierarhia WTA în 2017, locul 4, a strâns din tenis aproape 10 milioane de dolari și a triumfat la trei turnee WTA.
Etichete: johanna konta , thomas hogstedt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții