Simona Halep a trecut de Kaia Kanepi, 6-7, 6-4, 6-2, și s-a calificat în turul II la Australian Open

Halep Australian Open. Calificare entuziasmantă pentru Simona, care a trecut de Kaia Kanepi în turul 1

15.01.2019, 12:37
  • Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1

  • Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1

Halep Australian Open. Simona Halep a trecut de Kaia Kanepi, în primul tur de la Australian Open, scor 6-7, 6-4, 6-2, și și-a luat astfel revanșa după eliminarea suferită anul trecut în fața estoniencei, în primul tur de la US Open. Kanepi a profitat de serviciul năprasnic, însă Halep a fost mai precisă și a început să devină mai agresivă în setul secund. În ultimul act, liderul WTA a preluat controlul total al meciului, pe care l-a câștigat după două ore și 11 minute de joc. În total, Simona a făcut 19 greșeli neforțate, față de 62 ale lui Kanepi.

Update ora 13:10 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 6-4, 6-2. Simona s-a calificat în turul secund, după un meci entuziasmant, care a durat două ore și 11 minute. Liderul mondial a trecut la cârma partidei abia în setul al treilea, după două acte echilibrate și extrem de disputate. Ambele jucătoare au dat câte 4 ași, însă estonianca a greșit mai mult, făcând cinci duble greșeli, față de niciuna din partea Simonei. În turul al doilea, Halep o va întâlni pe Sofia Kenin, care a trecut, la rândul ei, de V. Kudermetova.

Update ora 13:00 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 6-4, 4-2. Românca face break-ul, duă niște schimburi spectaculoase. Jucătoarea din Estonia are nevoie de îngrijiri medicale.

Update ora 12:39 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 6-4, 1-0. Simona își adjudecă primul game din setul decisiv.

Update ora 12:32 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 6-4. Kanepi a salvat o minge de set, după ce Halep a făcut o greșeală neforțată și a trimis în fileu, însă românca nu i-a mai dat nicio șansă a doua oară și a câștigat setul cu 6-4. Simona a fost destul de nervoasă pe parcursul celui de-al doilea act, gesticulând și a țipând de mai multe ori. Al doilea act, care a durat 45 de minute, a consemnat și o mulțime de duble greșeli ale estoniencei, 21 față de doar 4 ale Simonei.

Update ora 12:15 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 4-3. Românca revine pe tabelă, cu un forehand spectaculos, și preia conducerea.

Update ora 12:00 - Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7, 1-2. Setul secund începe ca și primul, iar cele două jucătoare merg de la egal la egal.

Potrivit statisticii, Simona a avut un procentaj de 79 la sută al mingilor trimise în teren cu primul serviciu și de 68 la sută la mingile câștigate cu primul serviciu. În schimb, pe serviciul 2, procentul este de doar 50 la sută. În total, liderul WTA a salvat două mingi de break din 4.

Update ora 11:4- Simona Halep - Kaia Kanepi 6-7. Estonianca se impune în primul set, cu 7-2 la tie break, după o ultimă minge superbă, în care a pus o scurtă și a venit la fileu, făcând-o pe Simona să nu mai ajungă la minge. Primul set a durat 49 de minute.

Update ora 11:4- Simona Halep - Kaia Kanepi 6-6. Liderul WTA a salvat două mingi de set, apoi a dus meciul în tie-break.

Update ora 11:3- Simona Halep - Kaia Kanepi 5-5. Se joacă de la egal la egal, iar estonianca urmează la serviciu.

Update ora 11:16 - Simona Halep - Kaia Kanepi 2-3. Estonianca servește ca din tun și preia conducerea după un break.

Update ora 11:12 - Simona Halep - Kaia Kanepi 2-2. Re-break făcut imediat de Kanepi, care egalează scorul.

Update ora 11:10 - Simona Halep - Kaia Kanepi 2-1. Primul break al meciului este câștigat de româncă.

Update ora 11:05 - Simona Halep - Kaia Kanepi 1-1. Game la zero câștigat de liderul WTA, după un ultim serviciu perfect.

Update ora 11:03 - Simona Halep - Kaia Kanepi 0-1. Un prim game câștigat la mare luptă de Kanepi.

Update ora 10:58 - A început meciul Simona Halep - Kaia Kanepi. Estonianca servește prima.

Update ora 10:12 - Meciul Simona Halep - Kaia Kanepi va începe în jurul orei 11:00. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro. Liderul WTA se află în mașină, alături de mama sa, în parcare, așteptând să fie anunțată când intră pe teren.


Halep Australian Open. Simona Halep va debuta azi la Australian Open împotriva lui Kaia Kanepi (71 WTA). Meciul din primul tur al competiției de la Melbourne se va disputa marți dimineață, după ora 10:00 (ora României), fiind primul programat pe arena Margaret Court. Partida va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe digisport.ro.

Pentru Simona, aceasta reprezintă ocazia perfectă pentru a se revanșa în fața sportivei din Estonia, după ce jucătoarea de 33 de ani a învins-o fără drept de apel la US Open 2018, în prima rundă. A fost atunci 6-2, 6-4 pentru Kanepi, care a dominat-o pe cea mai bună jucătoare a lumii la toate capitolele.

Scorul la capitolul directe este 1-1. Înainte de US Open, Simona o bătuse pe Kanepi, în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6. Românca de 27 de ani s-a impus apoi în competiție, după o finală câștigată cu 6-2, 6-3, în fața lui Angelique Kerber.

Halep Australian Open. Cum poate pierde Simona poziția de lider mondial

Tot Kerber este una dintre cele 9 jucătoare care o pot detrona pe Simona Halep în clasamentul WTA, la finalul turneului de la Australian Open. Pentru a fi sigură că nu pierde fotoliul de lider, ”Simo” trebuie să prindă finala competiției de la Antipozi și ”Angie” să nu câștige trofeul.

Angelique Kerber, Sloane Stephens, Elina Svitolina, Naomi Osaka şi Petra Kvitova sunt jucătoarele care luptă pentru a-i lua locul 1 Simonei. Mai jos am făcut calcule pentru jucătoarele aflate în urmărirea Simonei. În prima coloană am trecut ce puncte au acestea de apărat, pentru ca apoi să notăm ce fază trebuie să atingă pentru a avea şanse mari să urce peste Halep.

  • Angelique Kerber (780 puncte de apărat / are nevoie cel puţin de semifinale pentru a avea şanse la primul loc WTA)
  • Caroline Wozniacki (2000 puncte / victorie)
  • Sloane Stephens (10 puncte / sfert de finală)
  • Elina Svitolina (430 puncte / semifinală)
  • Naomi Osaka (240 puncte / sfert de finală)
  • Petra Kvitova (10 puncte / semifinală)
  • Karolina Pliskova (430 / finală)
  • Kiki Bertens (130 / finală)
  • Aryna Sabalenka (10 / victorie, condiţie Halep să nu treacă de primul tur)

Halep Australian Open. Probleme mari pentru Kaia Kanepi

Chiar dacă Simona Halep nu a mai învins pe nimeni din semifinalele de la Cincinnati (18 august 2018), adversara ei are probleme și mai mari.

Kanepi s-a accidentat după US Open şi nu a mai evoluat deloc. Confruntarea cu Halep va fi prima sa dispută din 2 septembrie 2018 până acum.

În aceste condiţii, chiar dacă şi Halep are nevoie de meciuri în picioare pentru a fi cât mai aproape de forma optimă, Simona nu va avea un handicap din acest punct de vedere în duelul contra lui Kanepi.

Halep Australian Open. Parcursul posibil al Simonei la primul Grand Slam al anului

  • Kaia Kanepi - turul 1
  • Sofia Kenin - turul 2
  • Venus Williams/Mihaela Buzărnescu - turul 3
  • Serena Williams - optimi
  • Karolina Pliskova - sferturi

Halep Australian Open. Simona, relaxată înainte de primul meci

Întrebată care e diferenţa dintre anul trecut, când a făcut un turneu mare, câştigând două meciuri în prelungirile decisivului, înainte de o nouă bătălie epică, în finală, cu Wozniacki, constănţeanca a vorbit despre liniştea dată de câştigarea Roland Garrosului.

"E o mare diferenţă faţă de anul trecut. Pot să spun că mi-am atins marele obiectiv. Am câştigat o finală de Grand Slam şi pot să mă consider un număr unu mondial legitim. V-am spus acum un an că nu mă simt complet confortabil pe prima poziţie fără un turneu de Mare Şlem în palmares. Sunt fericită acum, totul a decurs cum am vrut şi sunt mult mai relaxată. Încerc doar să îmi îmbunătăţesc jocul pentru a fi la un nivel cât mai înalt în viitor", a spus Simo, la conferinţa de presă de dinaintea debutului de la Australian Open.

Halep Australian Open. Simona se antrenează alături de Darren Cahill

Florin Segărceanu este cel care supervizează antrenamentele Simonei Halep, dar fanii au avut parte de o mare surpriză. Darren Cahill a venit și el la câteva ședințe de pregătire, chiar dacă cei doi au anunțat despărțirea la finalul lui 2018.

Chiar la începutul lui 2019, ”Simo” a recunoscut că a păstrat o relație foarte bună cu australianul, care o ajută și după despărțire.

”Discutăm des, în cam toate zilele. Îi cer sfaturi şi mi le acordă. Am discutat şi în pauza competiţională. Nu e la fel ca înainte pentru că nu mai e antrenorul meu, însă suntem prieteni buni şi ăsta e cel mai important lucru. Ultimii patru ani cu Darren au fost şi cei mai buni patru ani din cariera mea”, a spus Halep.

Simona Halep va debuta la Australian Open 2019 împotriva lui Kaia Kanepi. Meciul va avea loc marți, de la ora 10:00 (ora României) și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe digisport.ro.

Etichete: simona halep , halep australian open , live text halep , halep kanepi , halep australian open 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Clasamentul FIFA la sfârșitul lui 2024. Pe ce loc se află România după parcursul din ultimele luni

Euro 2024, apoi campania de calificare din Liga Națiunilor, sub comanda lui Mircea Lucescu, au făcut ca România să urce în topul coeficienților FIFA.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dorit de Genoa, Ianis Hagi n-a stat prea mult pe gânduri. Scoțienii au făcut anunțul

Gigi Becali nu s-a abținut nici de data asta! A dezvăluit alianță plănuită în secret în România

FCSB, pe locul 2 la final de an! De ce nu e deasupra lui 'U' Cluj, deși are avantaj la "directe"

Dan Șucu nu se oprește! Italienii au anunțat următoarea achiziție

Declarația surprinzătoare a lui Daniel Bîrligea, după ultima partidă a anului

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

"Și-a dat acceptul!" Lovitură de proporții: 25 de milioane de euro pentru Andrei Rațiu

Video Nadia Comăneci, mesaj chiar în ziua de Crăciun! Cum a fost surprinsă marea campioană

Gigi Becali a făcut anunțul! Ce clauză de reziliere i-a pus lui ”Messi” de la FCSB

După Juri Cisotti, Dinamo ”a pus ochii” pe încă un jucător din SuperLigă

Citeşte şi

Câștigătorul US Open 2024 la dublu, prins dopat. Ce decizie a luat ITIA

O nouă înfrângere pentru Simona Halep la World Tennis League. Românca a ratat finala

PEROZHeidi Klum, mândră de fiicele ei. Pe Leni o știe toată lumea, dar cum arată Lou la 15 ani. A atras toate privirile pe pârtia de schi

FILM NOWAre 43 de ani și doi copii, dar e într-o formă de invidiat. Natalie Portman, răvășitoare în costum de baie, în St. Barts, după divorț

Primul jucător care pleacă de la CFR Cluj. Surpriza e totală! Dan Petrescu a luat decizia citeşte ştirea pe Prosport.ro

Campioana olimpică a murit la doar 26 de ani! "Şi-a pierdut viaţa în mod tragic, brutal" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Iuliana Beregoi în rochie de mireasă. Artista a împlinit de curând 20 de ani: „Te măriți?”

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

O familie s-a ales cu o decorațiune de brad neobișnuită: „A zburat pe horn și s-a așezat în vârful pomului de Crăciun”