Foto Lesia Tsurenko i-a transmis un mesaj Anei Bogdan, imediat după ”thriller-ul” de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport08.07.2023, 10:58
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) a fost învinsă de Lesia Tsurenko (34 de ani, 60 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-7 (18), în turul trei de la Wimbledon. Partida a intrat în istoria tenisului.
Tie-break-ul din setul decisiv s-a încheiat după nu mai puțin de 38 de puncte și a devenit astfel cel mai lung din istoria meciurilor feminine de la turneele de Grand Slam. Precedentul record era de 36 de puncte, care a fost bifat în primul set al unui meci dintre Denisa Allertova și Johanna Konta, de la Roland Garros 2015.
Lesia Tsurenko, mesaj pentru Ana Bogdan, după ”thriller-ul” de la Wimbledon: ”A fost special”
Galerie Foto
La scurt timp după meci, Lesia Tsurenko i-a transmis un mesaj Anei Bogdan, prin intermediul rețelelor sociale, alături de o fotografie în care cele două se îmbrățișau: ”Mulțumesc pentru această luptă și pentru acele emoții. A fost special!”, a scris ucraineanca pe Instagram.
"Tsurenko a ajuns pentru prima dată în optimile de finală de la Wimbledon, câștigând un meci thriller. Lesia a jucat un tie-break epic în setul final împotriva Anei Bogdan și a reușit să obțină victoria.
În tie-break-ul decisivului, Lesia a salvat 5 mingi de meci ale adversarei ei și a fructificat-o ea însăși pe a 7-a. În mod curios, a fost cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Grand Slam la simplu feminin", au scris ucrainenii de la sport.ua.
Ana Bogdan, în lacrimi: "Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi"
Galerie Foto
"Stările mele au început de când conduceam în primul set cu 4-1, simțeam că ceva e în neregulă cu mine pentru că nu prea puteam focusa mingea, simțeam că parcă nu mă pot coordona și a început să-mi fie din ce în ce mai rău, dar cumva m-am luptat și am reușit să câștig primul set. Dar nu-mi era bine. Începusem să amețesc, începusem să simt presiune mare în urechi, ca și cum aveam urechile înfrundate, începusem să văd punctulețe albe, am zis că e mai bine să chem doctorul pentru că era clar că ceva nu era în regulă cu mine.
Apoi a început să-mi fie rău. Simțeam că îmi vine să vomit și am cerut o pastilă de la doctor pentru acest lucru. Nu pot să spun că a fost o diferență uriașă după ce am luat acea pastilă, stările mele erau aceleași și încercam din răsputeri să mă liniștesc, să reușesc să trec de acele stări, să mă lupt cu ele și să reușesc să le înving. În primul rând, pentru mine, a fost o luptă cu acele stări și apoi a fost lupta de pe teren. La un moment dat am trecut de orice limită, consider că mi-am întrecut multe limite astăzi și e dureros că am pierdut, dar faptul că am rezistat acolo pe teren, că mi-am zis că trebuie să lupt și să fiu acolo pentru că făceam ceea ce îmi place, cred că asta spune totul.
Poate fi oboseală fizică, și oboseală mentală pentru că nivelul la care trebuie să fii aici, energetic și mental, e unul foarte înalt, dar cred că a fost și căldura de astăzi, cred că au fost adunate de fapt. Cum să zic, e un moment pe care n-o să-l uit vreodată...E destul de dureros acum, dar poate că peste câteva zile o să-l privesc cu alți ochi și cred că îmi va da putere pe viitor și îmi arată că totuși am fost puternică și mi-am depășit multe limite.
Cred că uneori erau momente în care simțeam clar că nu mai pot, că poate ar fi mai bine să mă opresc pentru că îmi era foarte, foarte rău și mă tot uitam la antrenor și îi spuneam lucrurile astea și încerca să mă liniștească pentru a putea continua. Deci, nu știu, astăzi mi-am depășit multe limite. Da, putem spune că astăzi m-am învins pe mine", a declarat Ana Bogdan, pentru Eurosport.
Etichete: wimbledon , lesia tsurenko , ana bogdan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții