Simona Halep este în centrul atenţiei înainte de Roland Garros

L'Equipe: "La antrenament cu atleta completă!" Simona Halep le-a mărturisit francezilor ce detestă: "Nu-mi place deloc!"

25.05.2019, 11:23
  • Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2

  • Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1

Simona Halep este protagonista unui material amplu realizat de prestigiosul cotidian L'Equipe chiar înainte de startul turneului de la Roland Garros. "La antrenament cu atleta completă" este titlul articolului, care începe cu o dezvăluire amuzantă - Simona Halep, considerată una din sportivele cu atuuri extraordinare, detestă pregătirea fizică!

"Nu îmi place deloc! Dar ştiu că nu se poate altfel, chiar dacă exerciţiile repetitive mă plictisesc. Eu iubesc tenisul pentru că, la fiecare punct, se petrece ceva neaşteptat!" dezvăluie deţinătoarea trofeului de la Roland Garros. 

La doar 1, 68 metri înălţime, Simona Halep este cea mai scundă jucătoare din top 8 WTA, în care media este de 1,77 metri. De aceea, deţinătoarea trofeului de la Roland Garros are nevoie de o condiţie fizică perfectă - statisticile arată că aleargă cu 5-7 km mai mult decât adversarele sale pe zgură. Surprinzător, alergarea nu este deloc pe placul ei.

"Dacă fug mai mult de 40-45 de minute, o iau razna, trebuie să stea cineva cu mine, să mă ţină de vorbă. E clar, nu voi putea participa niciodată la un maraton precum Amelie Mauresmo," a recunoscut amuzată Simona. 

Picioarele lui Gică Hagi

Simona poate juca schimburi lungi, de 30-40 de mingi, fără să-şi piardă suflul, după câteva secunde de recuperare este lucidă şi gata să aplice ce strategie doreşte, a declarat antrenorul ei, Daniel Dobre. 

"E adevărat, prefer schimburile lungi, se potrivesc cu stilul meu. La Melbourne anul trecut, contra lui Angelique Kerber, am avut un schimb de cel puţin 25 de lovituri, iar jocul meu a crescut cu fiecare minge", a explicat Simona. 

  Nu doar rezistenţa de fier este una din calităţile Simonei, ci şi viteza. Din nou, statisticile indică faptul că românca are cea mai mare viteză din circuit, 23, 04 km/h, urmată de Carla Suarez Navarro, cu 22, 48 km/h. Spre comparaţie, Novak Djokovic atinge 36,02 km/h, în timp ce Usain Bolt ajunge la 44,7 km/h. Mai mult, Simona nu-şi pierde viteza la schimburile lungi şi de aceea musculatura sa este dezvoltată. Simona a dezvăluit că nu-i place să lucreze cu greutăţi, ci face sărituri ca boxerii.  

"Am o constituţie robustă, am picioarele puternice ca tatăl meu, Stere, care a jucat fotbal. Semăn foarte mult şi cu Gheorghe Hagi, sunt mică de statură, dar cu picioare puternice. Iar Hagi dădea totul pe teren," a spus Simona, care a purtat chiar un tricou al decarului Ianis Hagi la Paris.    

Jocul ei de picioare a fost remarcat de toată lumea. Recent, Stan Wawrinka, i-a făcut un compliment:" Deplasarea ta pe teren este mult mai bună decât a mea". Simona ştie că elveţianul are dreptate.

"Este unul din punctele mele forte şi mă descurc aşa fără efort. Am picioare puternice, dar sunt şi uşoară. Cântăresc 61-62 de kg, o greutate stabilă de 10 ani", a spus jucătoarea clasată pe locul 3 în lume. 

"De copil, Simona nu stătea locului. Şi a făcut şi alte sporturi, handbal, fotbal, care au ajutat-o," a dezvăluit mama Simonei, Tania. 

O luptătoare înăscută

Ziariştii de la LEquipe au remarcat şi spiritul de luptă al Simonei. Şi-au amintit de finala incredibilă de la Australian Open contra Carolinei Wozniacki, un meci de 3 seturi şi peste 3 ore, la capătul căruia jucătoarea noastră a acuzat o stare de deshidratare. 

"Mi-am atins limitele atunci. M-am speriat chiar. Apoi am încercat să gestionez mai bine pauza dintre două puncte. Nu practic yoga, nu sunt atrasă de meditaţie sau alte tehnici. Dar gândesc într-un fel atunci când mă aşez pe scaun ca să rămân cu o prospeţime mentală," a dezvăluit fostul lider mondial. 

Simona a precizat că după ce a cucerit primul său titlu de grand slam, la Roland Garros, nu mai simte presiune.

"Am triumfat aici, am fost numărul 1 în lume, tot ceea ce realizez de acum înainte e un bonus. Nu îmi impun anumite obiective. Încerc să descopăr şi alte lucruri, vizitez acum oraşele unde am turnee, mă plimb prin parcuri, merg la cumpărături. Am început să privesc tenisul diferit şi acum îmi place mai mult. Dar nu e simplu, pentru că firea mea este să mă concentrez total asupra a ceea ce am de făcut şi să uit de orice altceva," au fost cuvintele Simonei.  

Simona Halep - Ajla Tomljanovic va fi meciul de debut al Simonei Halep la Roland Garros 2019. Numărul 3 WTA este principala favorită la câştigarea trofeului de la Roland Garros, în timp ce Serena Williams pleacă cu şansa a doua. O surpriză plăcută este prezenţa Biancăi Andreescu în top, aceasta având a 10-a şansă.

Etichete: simona halep , roland garros


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
A murit Hudson Meek, cunoscut din filmul „Baby Driver”. Actorul avea 16 ani

Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o mașină aflată în mișcare în Alabama, SUA, au declarat autoritățile, scrie The Guardian. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Ucis cu sânge rece în mijlocul zilei, chiar de Crăciun

Exod la o echipă din SuperLigă: ”Trebuie un suflu nou”

Au bătut palma! Dan Șucu l-a convins: "Este așteptat la București!"

Exclusiv “Îmi dădeau lacrimile”. Povestea nefardată în documentarul “Euro 2024: Generația Noastră”. Primele declarații ale lui Edi

Citeşte şi

Simona Halep, OUT! A anunțat că se retrage de Australian Open și Auckland. ”E mai bine”

Exclusiv Irina Begu i-a transmis un mesaj clar Simonei Halep

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Mesaj dur pentru Șumudică: ”Să nu ascundă gunoiul sub preș, chiar dacă e făcut de el”. Cum poate rata Rapid play-off-ul citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”