Video Karolina Pliskova e pericolul numărul 1 în Fed Cup. În 2016, a învins România de una singură
05.02.2019, 19:01Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Karolina Pliskova este inamicul numărul unu pentru Simona Halep şi colegele sale din echipa de Fed Cup a României. La precedenta întâlnire dintre Cehia şi fetele noastre, în 2016, a cincea jucătoare a lumii a câştigat tot şi a fost decisivă pentru victoria actualei deţinătoare a trofeului.
În absenţa Petrei Kvitova, Karolina Pliskova este marea vedetă din echipa de Fed Cup a Cehiei. Acum trei ani, a învins România aproape de una singură, la Cluj-Napoca.
Pliskova a câştigat ambele meciuri la simplu şi a participat şi la succesul din duelul de dublu.
În vârstă de 26 de ani, Karolina este cu două minute mai mică decât sora geamănă, Kristina, şi şi-a dorit să se tatueze încă din primii ani de şcoală. Tatăl ei a fost sursă de inspiraţie.
"De mică am visat să am un tatutaj, dar aveam 10 ani. Tatăl meu a spus: 'Ok, când vei avea 15, vei putea să îţi faci unul'. Este un stil, are şi mama mea. Nu îi plac prea mult tatuajele, dar are şi ea", a declarat Pliskova.
În acest an, Karolina Pliskova a ajuns până în semifinale la primul turneu de Grand Slam, Australian Open.
"Kaja e într-o formă excelentă. A câștigat la Brisbane şi a ajuns în semifinale la Australian Open, după ce le-a învins pe Serena și pe Muguruza, ceea ce e un rezultat foarte bun. Ea e baza pentru echipa noastră", a declarat căpitanul nejucător al Cehiei, Petr Pala.
Tot pe hard se vor juca şi meciurile de Fed Cup, de la Ostrava, sâmbătă şi duminică, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Cum arată echipa de FED Cup a României pentru meciul cu Cehia
Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (28 WTA), Irina Camelia Begu (71 WTA), Ana Bogdan (99 WTA) şi Monica Niculescu (100 WTA) au fost convocate de Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, pentru întâlnirea cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale, transmisă în direct de Digi Sport.
Cum arată echipa de FED Cup a Cehiei pentru meciul cu România
Cu excepţia Petrei Kvitova, despre care se ştia că va lipsi, Cehia va aborda meciul cu România, din Grupa Mondială a Fed Cup, cu cea mai bună echipă.
Semifinalistă la Australian Open 2019 şi locul 5 WTA, Karolina Pliskova este jucătoarea numărul 1 a deţinătoarei trofeului. Katerina Siniakova (locul 1 la dublu și 38 la simplu), Barbora Krejcikova (locul 2 la dublu) şi Marketa Vondrousova (locul 73 la simplu) completează echipa Cehiei.
Etichete: cehia , karolina pliskova , fed cup , meciuri fed cup
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții