Jucătorul care ”urăște tenisul din tot sufletul”, a plecat pur și simplu de pe teren la jumătatea setului decisiv
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 08:18
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexander Bublik (24 de ani, 36 ATP) a fost protagonistul unui moment rar întâlnit pe un teren de tenis, în meciul cu Pablo Carreno Busta (30 de ani, 19 ATP), din turul doi al turneului de la Monte Carlo.
La scorul de 6-4, 6-7, 3-4, după ce și-a pierdut serviciul cu o dublă greșeală, jucătorul din Kazahstan s-a îndreptat spre fileu, i-a strâns mâna adversarului și a plecat pur și simplu la vestiare, fără să dea semne de accidentare.
Alexander Bublik și-a strâns lucrurile și a plecat de pe teren la jumătatea setului decisiv al meciului cu Pablo Carreno Busta de la Monte Carlo
Bublik a declarat în numeroase rânduri că nu este un fan al zgurii, însă, după ce a trecut în primul tur de Stanislav Wawrinka, a fost la un pas să-l învingă și pe Carreno Busta. În setul secund a servit pentru meci, însă ibericul a rezistat și a câștigat actul la tiebreak. În decisiv, cei doi au mers cap la cap până în game-ul 7, când kazahul și-a piedut serviciul și a părăsit terenul.
În urmă cu doi ani, Alexander Bublik a oferit o declarație controversată.
"Urăsc tenisul din tot sufletul. Sincer să fiu, nu văd vreun lucru pozitiv în a fi jucător de tenis. Joc doar pentru bani. Dacă nu erau bani la mijloc, mă lăsam de tenis. Nu am câștigat încă destui bani, altfel m-aș fi retras deja", a spus Bublik în 2020, potrivit eurosport.ro.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Victoria Azarenka a făcut același gest, la turneul WTA de la Miami. Jucătoarea din Belarus a uimit pe toată lumea prin faptul că la scorul de 6-2, 3-0 pentru Linda Fruhvirtova (16 ani) a plecat pur şi simplu de pe teren!
Etichete: atp monte carlo , alexander bublik , bublik carreno busta , bublik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții