Video Jucătoarea din Franța, încântată că s-a antrenat cu Simona Halep. ”Lista dorințelor pe final de carieră”
articol scris de Digi Sport14.05.2024, 22:46
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA), care nu a primit wild-card pentru a participa la Roland Garros 2024, va reveni miercuri pe teren în cadrul unui alt turneu care se dispută la Paris, în Franța, WTA Trophee Clarins.
Simona Halep s-a antrenat cu Alize Cornet
Sportiva din Constanța ar fi trebuit să joace marți meciul din primul tur cu McCartney Kessler (24 de ani, 123 WTA), dar programul zilei a fost dat peste cap din cauza ploii.
Halep a apucat, totuși, să se mai antreneze marți seară și a făcut-o în compania unei jucătoare experimentată din Hexagon, Alize Cornet (34 de ani, 99 WTA).
Cornet se află pe final de carieră, dar s-a bucurat, spre deosebire de Halep, de un wild-card pentru French Open.
Alize a postat pe social media un scurt filmuleț de la antrenament, alături de un mesaj extrem de frumos legat de Halep.
”Lista dorințelor pe final de carieră: să joci cu Simona Halep pe Philippe Chatrier”, este mesajul postat de Cornet.
De altfel, Cornet a fost una dintre sportivele care i-au luat apărarea Simonei în perioada în care aceasta era suspendată pentru dopaj, înainte de verdictul de la TAS.
Simona Halep nu a primit wild-card pentru a juca la Roland Garros
Roland Garros este programat în perioada 26 mai - 9 iunie 2024. Francezii au anunțat marți, 14 mai, lista jucătoarelor invitate pe tabloul de calificări, dar și pe cel principal. Tenismena din România nu se regăsește pe niciunul dintre ele.
Organizatorii au ales șase sportive din Franța, una din Australia și una din SUA:
- Alize Cornet
- Fiona Ferro
- Elsa Jacquemot
- Kristina Mladenovic
- Chloe Paquet
- Jessika Ponchet
- Ajla Tomljanovic
- Sachia Vickery.
Pe tabloul calificărilor se regăsesc: Sarah Iliev, Selena Janicijevic, Manon Leonard, Astrid Lew Yan Foon, Jenny Lim, Daphnee Mpetshi Perricard, Sarah Rakotomanga Rajaonah, Margaux Rouvroy și Alice Tubello.
Simona Halep nu-și punea mari speranțe în organizatorii de la Roland Garros
Roland Garros este primul turneu de Grand Slam la care Simona Halep ar fi putut participa după revenirea în circuitul WTA.
Totuși, Halep nu era foarte încrezătoare că va primi o invitație din partea organizatorilor, deoarece aceștia ar prioritiza jucătoarele autohtone.
"Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau la franțuzoaice.
Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine.
Dar, acum, decizia este la ei", a spus Simona Halep, într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Digi Sport, Gabriel Morariu.
Etichete: simona halep , roland garros , alize cornet , simona halep wta , wta trophee clarins
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții