John McEnroe îl trimite pe Nick Kyrgios la doctor, după ieșirile sportivului australian de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 08:09
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Extrem de talentatul, dar foarte temperamentalul tenisman Nick Kyrgios ''ar avea nevoie de Sigmund Freud'', părintele psihanalizei, pentru a-şi îmblânzi "demonii", a declarat marţi, pentru BBC, fostul mare jucător american John McEnroe, câştigător a şapte turnee de Mare Şlem, scrie AFP.
"Este un tip de geniu pe teren, prin felul în care joacă", a spus americanul, cunoscut şi el pentru izbucnirile sale de furie în timpul meciurilor. Potrivit acestuia, "avem mare nevoie" de jucători de felul australianului, "dar nu avem nevoie de el dacă nu face eforturi decât jumătate din timp".
Nick Kyrgios, trimis la psihiatru de John McEnroe
"Ar trebui ca Sigmund Freud să iasă din mormânt şi să găsească într-un fel sau altul soluţia pentru ca acest tip să mai joace câţiva ani, pentru că l-am putea folosi", a adăugat McEnroe, consultant pentru BBC.
Alternând sclipiri în joc şi controverse cu publicul, arbitrii sau adversarii, Kyrgios a ajuns, la 27 de ani, în prima sa finală într-un turneu de Mare Şlem, pe iarba londoneză, profitând mai ales de faptul că Rafael Nadal, accidentat, a declarat forfait în semifinală.
Anterior, el a fost numit "brută" cu "o latură demonică" de grecul Stefanos Tsitsipas, pe care l-a învins în turul 3 după un meci încins.
În timpul finalei pierdute cu 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/3) împotriva sârbului Novak Djokovic, Kyrgios a reuşit 30 de aşi, însă a primit un avertisment pentru că a vociferat îndelung împotriva unei spectatoare pe care a acuzat-o că este beată, după care a început să-i critice pe apropiaţii săi aflaţi într-o lojă de pe Terenul Central.
"Cum credeţi că se simt cei din loja lui când urlă la ei? Sunt oamenii care îl iubesc cel mai mult, nu? Din păcate, cel mai mult îi atacăm pe cei pe care îi iubim cel mai mult", a spus McEnroe.
Kyrgios va compărea luna viitoare în faţa justiţiei din Australia pentru acuzaţii de agresiune.
"Este un băiat bun, ceilalţi jucători îl plac, este apreciat în vestiar, realizează multe acţiuni caritabile. Are însă demonii săi. Toţi avem această teamă de eşec şi problema e cum să te descurci cel mai bine cu asta", a spus McEnroe.
AGERPRES
Etichete: tenis masculin , nick kyrgios , john mcenroe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții