Jelena Ostapenko a dărâmat un scaun la Wimbledon, dar a fost doar începutul. Ce a putut spune despre adversară după meci
articol scris de Digi Sport04.07.2022, 13:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jelena Ostapenko (25 de ani, locul 17 WTA) a fost eliminată în optimi la Wimbledon, după ce a pierdut în fața Tatjanei Maria (34 de ani, locul 103 WTA), scor 7-5, 5-7, 5-7.
Anterior, letona o eliminase pe românca Irina Begu (31 de ani, locul 43 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-1. Dacă Ostapenko a fost mai bună în a doua jumătate a meciului cu Begu, lucrurile au stat diferit în partida cu Maria.
Jelena Ostapenko și-a pierdut din nou cumpătul
Ostapenko a pierdut meciul deși a condus cu 4-1 în setul secund și a ratat apoi și două mingi de meci. La final, jucătoarea nu și-a mai putut stăpâni nervii și a izbit cu putere o sticlă cu apă de scaunul de la margine, pe care l-a doborât.
După meci, Ostapenko a pus victoria lui Maria pe seama norocului și a unei greșeli din partea arbitrului.
"Sigur că sunt dezamăgită, pentru că am simțit că am jucat mai bine decât ea. E ciudat să spui asta când pierzi un meci, dar simt că mi-au lipsit doar câteva detalii.
A avut noroc, a lovit mingea chiar pe linie. Apoi arbitrul a făcut o greșeală uriașă în setul decisiv, pe serva mea, dar nu mai aveam niciun challenge rămas. Oamenii care s-au uitat la meci mi-au spus că mingea a fost mult în afara terenului.
Toate aceste mici detalii s-au adunat și astfel am pierdut meciul. Sigur că sunt dezamăgită, pentru că dacă aș fi pierdut în fața unei jucătoare grozave ar fi fost altceva. Dar a fost vorba doar de greșeli. A profitat de toate greșelile mele, neforțate, și așa a reușit să câștige", a declarat Ostapenko, potrivit presei germane.
Jelena Ostapenko a fost în centrul atenției și la Roland Garros
Campioana din 2017 de la Roland Garros a părăsit timpuriu ediția din acest an al Openului Franței.
Învinsă de favorita gazdelor, Alize Cornet, scor 0-6, 6-1, 3-6, Ostapenko a uimit pe toată lumea la finalul jocului. Imediat după ultimul punct al jocului, letona și-a pus mâinile la urechi pentru a nu auzi uralele publicului, apoi i-a întins mâna adversarei la fileu, fără ca măcar să o privească.
În plus, Ostapenko nu are un sponsor tehnic în acest moment și a purtat un echipament neobișnuit, creat de o casă de modă din țara sa natală
Galerie Foto
Etichete: wimbledon , jelena ostapenko , maria tatjana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții