Galerie Foto Jelena Djokovic, cu cărțile pe față despre soțul său, liderul mondial Novak Djokovic
articol scris de Digi Sport10.05.2021, 21:08
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jelena Djokovic (34 de ani), soția liderului mondial din tenis Novak Djokovic (33 de ani), a dezvăluit pentru o publicație din Serbia amănunte mai puțin știute despre campionul cu 18 titluri de Grand Slam.
Galerie Foto
Djokovic joacă în această săptămână la Mastersul de la Roma, unde în turul secund îl va întâlni pe americanul Taylor Fritz (31 ATP), care l-a învins în runda inaugurală pe britanicul Daniel Evans, scor 6-3, 6-2. Nole a avut un prim tur liber la competiția de la Foro Italico.
Înaintea turneului din capitala Italiei, jurnaliștii sârbi au intervievat-o pe soția tenismenului cu 82 de titluri în palmares.
Jelena Djokovic: "Și când e acasă, Nole analizează meciurile"
Jelena Djokovic mărturisește că jucătorul născut în Belgrad își dedică mult timp studiului video chiar și acasă, la Monte Carlo. E un perfecționist și vrea să cunoască totul despre adversarii săi.
"Și când e acasă, Nole obișnuiește să vadă înregistrări video ale meciurilor sale, analizează ce s-a întâmplat în diverse partide și își studiază adversarii, pot să spun că e un profesionist adevărat.
Novak e un tată devotat și își joacă excelent rolul de părinte. Desigur, din păcate, el mă ajută cât poate în privința copiilor, în limita timpului disponibil, pentru că e o persoană care are multe responsabilități", a spus Jelena Djokovic, pentru publicația Kurir, citată de Tennis World USA.
Galerie Foto
Jelena Djokovic: "Nu eu l-am convins să devină vegetarian"
Novak și Jelena Djokovic sunt împreună din 2005, s-au logodit în septembrie 2013 și s-au căsătorit în iulie 2014. Novak și Jelena au doi copii, Stefan (6 ani) și Tara (4 ani).
"Eu îl ajut cum pot, suntem o echipă, încerc să nu-l stresez prea mult. Nu eu l-am convins să devină vegetarian, el e un campion și în afara terenului și nimeni nu-l poate forța să facă ceva ce nu ar vrea. Novak e un perfecționist și își cunoaște foarte bine organismul", a mai spus Jelena.
Campionul din Belgrad povestea în trecut că se bazează pe o rețetă complexă de fructe și legume. "Nu-mi place să fiu etichetat vegetarian. Datorită dietei, nu mai sufăr de alergii și mă refac mult mai repede".
- 147 milioane de dolari a câștigat Djokovic din tenis
- 944-194 e raportul victorii - eșecuri înregistrat de Nole în circuitul ATP
Etichete: novak djokovic , jelena djokovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții