Irina Bara, parcurs perfect la dublu. Al treilea titlu WTA în 2021 pentru româncă
articol scris de Digi Sport07.11.2021, 20:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Irina Bara și sportiva georgiană Ekaterine Gorgodze au câștigat titlul în proba de dublu din cadrul turneului pe zgură de la Buenos Aires (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.
Irina Bara, jucătoarea momentului în România
Bara și Gorgodze le-au învins în finală pe Maria Carle (Argentina) și Despina Papamichail (Grecia), scor 5-7, 7-5, 10-4.
Carle și Papamichail au condus cu 2-0 şi 5-3 în setul secund, dar Bara şi partenera ei au salvat trei mingi de meci la 4-5, reuşind să câştige setul cu 7-5, după o serie de patru game-uri.
În super tiebreak, Bara şi Gorgodze au luat jocul pe cont propriu la 4-4, câştigând şase puncte la rând şi meciul.
Pentru Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze este al treilea titlu consecutiv, după ce în septembrie s-au impus la Karlsruhe (WTA 125), iar săptămâna trecută la Transylvania Open (WTA 250), la Cluj-Napoca, având o serie de 11 victorii.
Galerie Foto
Bara şi Gorgodze au primit, pentru titlul din Argentina, un cec de 5.000 de dolari şi 160 de puncte WTA la dublu.
Etichete: wta , argentina , dublu , turneu , irina bara , ekaterine gorgodze
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții