Ion Țiriac e dezamăgit: ”De la îngerul cel mai mare, lumea o acuză de diavol”. Simona Halep a împlinit 32 de ani
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 13:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep împlinește azi 32 de ani, iar Ion Țiriac (84 de ani) a comentat situația în care se află dubla campioană de Grand Slam.
Fostul tenismen a subliniat că el a fost una dintre persoanele delegate de Comitetul Olimpic Internațional să formeze Agenția Mondială Anti-Doping, în anii 1990, și de aceea consideră că poate avea o părere pertinentă în privința dopajului pentru care Halep a fost suspendată patru ani.
Citește și: Simona Halep a împlinit 32 de ani. Cariera impresionantă a campioanei noastre, în cifre
„De la îngerul cel mai mare, uite că acum, încet-încet, lumea o acuză de diavol. A fost numărul 1. A făcut istorie.
Am fost foarte interesat și foarte agresiv. Înainte să ajung la Sydney, imediat după ce am fost ales președinte al Comitetului Olimpic Român, am făcut o lege”, a declarat omul de afaceri.
Ion Țiriac spune că legea pe care a inițiat-o s-a întors împotriva sa
Fostul tenismen a mai adăugat că el s-a declarat împotria legii făcute de Comitetul Olimpic Internațional, potrivit căreia suspendarea sportivilor dopați să fie de doi ani. Țiriac a susținut, la acel moment, că sportivii prinși că au consumat substanțe interzise nu ar mai trebui să participe niciodată la Jocurile Olimpice.
„Pe vremea aceea era Samaranch președinte, mare om de sport, m-a întrebat, dar nu m-a interesat de ce zicea lumea. Am făcut-o. Eu sunt Stan-Pățitul. La Sydney, amintiți-vă că, pentru nurofen, care nu era pe lista federației internaționale, i-a luat Andreei (n.r. Andreei Răducan) medalia și nici n-a fost suspendată”, a explicat Țiriac.
Țiriac are dovezile că medalia Andreei Răducan a fost luată pe nedrept
Fostul tenismen a declarat că are și acum formularul original prin care se poate demomstra că testul Andreei Răducan a fost manipulat. Țiriac a susținut că nici în acest moment nu își dă seama cum un sportiv poate fi pedepsit dacă proba ajunsă la laborator a fost manipulată.
Citește și: Ion Țiriac, sfat de 100 de milioane de euro pentru Simona Halep: "Când cineva îţi distruge viaţa…"
„Au ajuns 62 de miligrame în laborator și s-au întors 100. Eu am fost cel care, la WADA, a spus că un sportiv, dacă e depistat pozitiv o dată, e pozitiv. Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă sunt patru gangsteri și al cincilea îi bagă ceva pe gât, este pozitiv.”, a mai spus Ion Țiriac pentru Sport.ro.
Etichete: ion tiriac , simona halep , cazul simonei halep , simona halep împlinește 32 de ani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții