Ion Țiriac a vândut turneul de la Madrid. Cine este noul proprietar
articol scris de Digi Sport06.12.2021, 16:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul tenismen Ion Ţiriac (82 de ani) a decis să vândă licenţa turneului de la Madrid, Mutua Madrid Open, noul proprietar fiind compania IMG, a anunţat luni site-ul competiţiei.
Țiriac a deținut turneul de la Madrid timp de 12 ani
IMG a indicat că a ajuns la un acord definitiv cu compania Super Slam Ltd, deţinută de Ion Ţiriac, pentru a achiziţiona turneul de tenis Mutua Madrid Open şi turneul de golf Acciona Open de Espana.
Este de aşteptat ca tranzacţia să fie finalizată în primul trimestru al anului 2022, sub rezerva aprobărilor ATP şi WTA.
Unul dinte cele nouă turnee ATP Masters 1.000 şi cele patru turnee WTA 1000 Mandatory, Mutua Madrid Open se va alătura listei de turnee de tenis de top deţinute de IMG, printre care Miami Open şi mai multe competiţii ATP şi WTA.
A 20-a ediţie a turneului de la Madrid va avea loc între 26 aprilie şi 8 mai 2022, la Caja Magica din capitala Spaniei. Competiția va fi transmisă în direct pe Digi Sport.
Ediția din 2021 a turneului de la Madrid a oferit premii totale de 3,2 milioane de euro în competiția masculină și de 2,5 milioane de euro în întrecerea feminină.
Mutua Madrid Open este unul dintre cele două mari turnee pe zgură care se desfăşoară înainte de Roland Garros. Printre câştigătorii săi se numără Simona Halep (învingătoare în 2016 şi 2017), Roger Federer, Serena Williams, Rafael Nadal, Petra Kvitova sau Novak Djokovic.
Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați români, cu o avere estimată la 7,2 miliarde de lei.
Etichete: madrid , atp , ion tiriac , wta , turneu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții