Întoarcerea "Regelui" în arenă. Ce victorie a reușit Rafael Nadal după o pauză de 200 de zile
17.09.2020, 12:12Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Tenismenul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a debutat cu o victorie categorică la ediţia din acest an a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 692.169 euro, învingându-l în două seturi, 6-1, 6-1, pe compatriotul său Pablo Carreno Busta, într-o partidă programată miercuri.
Nadal (33 ani), care luptă pentru câştigarea celui de-al 10-lea său trofeu la Foro Italico, pe suprafaţa sa favorită, zgura, a disputat cu această ocazie primul său meci după o pauză de 200 de zile, însă acest lucru nu s-a simţit deloc în jocul său, campionul iberic nelăsându-i nicio şansă lui Carreno Busta, semifinalist la US Open săptămâna trecută, de care a trecut în doar 73 de minute.
Rafael Nadal jucase ultima dată în Mexic. Ținta spaniolului
Ultima apariţie a lui Rafael Nadal în circuitul profesionist a avut loc pe 29 februarie, la Acapulco (Mexic), unde a obţinut al 85-lea trofeu din cariera sa, înainte ca pandemia de coronavirus să oprească toate întrecerile sportive la nivel mondial.
El speră, totodată, ca la finalul competiţiei din capitala Italiei să-şi treacă în palmares al 36-lea titlu Masters 1.000 şi să-l devanseze astfel pe sârbul Novak Djokovic, cu care împarte actualul record la această categorie de turnee.
În turul următor, Nadal îl va avea ca adversar pe câştigătorul întâlnirii dintre canadianul Milos Raonic şi sârbul Dusan Lajovic.
Rezultate - turul 2:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Salvatore Caruso (Italia) 6-3, 6-2
Filip Krajinovic (Serbia) - Marco Cecchinato (Italia) 6-4, 6-1
Matteo Berrettini (Italia/N.4) - Federico Coria (Argentina) 7-5, 6-1
Stefano Travaglia (Italia) - Borna Coric (Croaţia) 7-6 (7/2), 7-5
Mari n Cilic (Croaţia) - David Goffin (Belgia/N.6) 6-2, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.15) - Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-1, 6-0
Jannik Sinner (Italia) - Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.3) 6-1, 6-7 (9/11), 6-2
Rafael Nadal (Spania/N.2) - Pablo Carreeno Busta (Spania) 6-1, 6-1
Agerpres
Etichete: rafael nadal , roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții