Încă trei turnee. Programul Simonei Halep până la finalul sezonului 2018
26.09.2018, 14:06Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Simona Halep nu se regăseşte în ultima perioadă, iar eclipsa de formă a fost confirmată de a treia înfrângere consecutivă, suferită în turul al doilea de la Wuhan, în faţa slovacei Dominika Cibulkova.
Românca a pierdut în două seturi, scor 0-6, 5-7, în condiţiile în care a avut şi probleme medicale la spate, iar acum se pregăteşte de ultimele turnee din acest sezon.
Halep a anunţat că va juca la Moscova înainte de Turneul Campioanelor, o decizie surprinzătoare, dar pe care liderul mondial a explicat-o prin nevoia de a face o schimbare înainte de competiţia din Singapore.
Adevăratul motiv pentru care Simona Halep a cerut un wild card pentru turneul de la Moscova ar fi de fapt altul. Conform regulamentului WTA, sportivele din Top 10 sunt obligate să participe în fiecare an la două turnee din categoria "Premier", iar Simona l-a bifat până acum doar pe cel de la Stuttgart.
Competiția de la Moscova era singura rămasă în calendar, iar în cazul în care nu ar fi mers în capitala Rusiei, Simona ar fi fost amendată de WTA.
Înainte de a juca la Moscova şi la Turneul Campioanelor, Simona Halep va fi prezentă la Beijing, acolo unde, anul trecut, a devenit în premieră locul 1 WTA şi a jucat finala.
Toate turneele la care va participa Simona Halep până la finalul sezonului vor fi transmise de Digi Sport.
Programul Simonei Halep până la finalul sezonului
1-7 octombrie: China Open (Beijing)
15-20 octombrie: Kremlin Cup (Moscova)
21-28 octombrie: Turneul Campioanelor (Singapore)
Etichete: simona halep , turnee simona halep , program simona halep , simona halep 2018
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții