Impresionant! Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea în 2023 și ce salt a făcut în TOPUL WTA
articol scris de Digi Sport28.03.2023, 09:45
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) are un start de 2023 excelent și pe lângă rezultatele remarcabile înregistrate, a obținut și o sumă importantă de bani.
Sorana Cîrstea e în sferturi la WTA Miami și o va întâlni pe Aryna Sabalenka
Galerie Foto
ÎN DIRECT la Digi Sport, jucătoarea noastră s-a calificat în sferturi la WTA Miami, după ce a învins-o pe Maketa Vondrousova (103 WTA) cu scorul de 7-6 (3), 6-4.
"Sori" are acum 2-1 în meciurile directe cu Vondrousova. Sportiva din Cehia s-a impus cu 6-2, 6-4 în turul al treilea la Australian Open în 2021, iar Cîrstea a câștigat cu 7-5, 3-6, 6-4 anul trecut în primul tur la Sankt Petersburg.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 184.465 de dolari şi 215 puncte WTA.
În sferturile WTA Miami, "Sori" o va avea ca adversară pe Aryna Sabalenka, numărul 2 WTA. Jucătoarea din Belarus a trecut în optimile de finală, cu 6-3, 6-2, de Barbora Krejcikova și a obținut astfel a 20-a sa victorie de la debutul anului 2023, în 22 de partide disputate.
- Aryna Sabalenka este campioana de la Australian Open 2023
Sorana Cîrstea, premii de aproape jumătate de milion $ în primele 3 luni din 2023
Înainte de WTA Miami, Sorana Cîrstea obținuse premii în valoare totală de 303.353 de dolari. Prin calificarea în sferturi la turneul american, românca și-a asigurat încă 184.465 de dolari.
În total, în 2023 "Sori" a câștigat până acum din tenis aproape jumătate de milion $: 487.818 dolari.
Calificarea în semifinale la WTA Miami ar duce câștigurile totale la 352.000 de dolari, o prezență în finală îi asigură încasări totale de 662.000 de dolari, iar marele trofeu vine la pachet cu un cec de 1.2 milioane de dolari.
Rezultatele Soranei Cîrstea din 2023
Sorana Cîrstea a început sezonul la Adelaide, unde a participat la două competiții. În primul turneu, românca a fost învinsă de Ons Jabeur în turul doi, în timp ce la a doua competiție a trecut de calificări, dar a cedat la Beatriz Haddad-Maia în runda inaugurală.
A urmat participarea la Australian Open, încheiată rapid, în primul tur, din cauza eșecului în fața Yuliei Putintseva. Sorana Cîrstea a părăsit în primul tur și următoarele două competiții, de la Abu Dhabi, învinsă de Marta Kostyuk, și Doha, unde a pierdut la Jill Teichmann.
După Dubai, Sorana Cîrstea a mers la Doha, unde s-a oprit în turul doi, din cauza înfrângerii la Karolina Muchova, iar apoi a urmat deplasarea în Statele Unite ale Americii, unde forma româncei este cu totul alta.
La Indian Wells, Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală, unde a fost învinsă de liderul mondial Iga Swiatek, iar acum joacă la Miami, unde a ajuns în sferturi.
Noua poziție a Soranei Cîrstea în TOPUL WTA
Performanța realizată de Sorana Cîrstea la turneul de la Miami se vede și în clasamentul WTA. După un început de an mai puțin reușit, sportiva a ieșit din TOP 50 WTA.
Acum, după ce ”și-a intrat în mână”, Sorana Cîrstea este tot mai aproape de revenirea în topul celor mai bune 50 de jucătoare de tenis din lume.
Aflată pe poziția a 74-a la începutul turneului de la Miami, Sorana Cîrstea a urcat până pe poziția a 51-a în ierarhia WTA LIVE.
Cu un succes în sferturile de finală de la Miami, Sorana Cîrstea va pătrunde din nou în TOP 50 WTA. De asemenea, dacă va câștiga turneul din America, Sorana Cîrstea o va depăși pe Simona Halep (31 de ani, 25 WTA) și va deveni cel mai bine clasată jucătoare de tenis din România.
În urma unui triumf la WTA Miami, Sorana Cîrstea va ajunge până pe poziția a 20-a în ierarhia mondială.
Etichete: sorana cirstea , wta miami , marketa vondrousova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții