Imaginile care spun totul. Cum a fost surprinsă Simona Halep după victoria cu Amanda Anisimova de la Wimbledon
articol scris de Digi Sport06.07.2022, 17:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) a învins-o pe Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA), scor 6-2, 6-4, și s-a calificat în semifinale la Wimbledon.
Românca a dominat autoritar partida, însă până la 6-2, 5-1, când Amanda Anisimova a reușit să ia trei game-uri la rând și a dat impresia că este capabilă să trimită meciul în decisiv.
Imaginile care spun totul. Cum a fost surprinsă Simona Halep după victoria cu Amanda Anisimova de la Wimbledon
Nu a fost cazul, însă, pentru că Simona Halep a reușit să-și ridice nivelul jocului, a revenit de la 0-40 la 5-4 și a închis setul doi la 6-4. După ultimul punct, românca a avut o ”explozie” de bucurie, care arată cât de mult înseamnă succesul pentru ea, a privit spre cer și spre cei din loja sa, cu pumnul strâns.
Galerie Foto
De altfel, Simona Halep a recunoscut și la interviul de după meci că succesul reprezintă enorm și că este emoționată.
”Mă bucur că sunt din nou în semifinale. Sunt foarte emoționată, înseamnă enorm pentru mine să fiu din nou în semifinale. A fost greu în final, ea a lovit puternic, nu prea știam ce să mai fac, dar am continuat să am încredere în mine.
La 0-40 (n.r. la 5-4 în setul doi) am avut nevoie de serviciu, m-am gândit că dacă joc pe primul serviciu va fi mai ușor. Până la urmă, totul a ieșit bine”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep, meci cu Elena Rybakina în semifinale
Pentru un loc în finala de la Wimbledon, unde a fost la ultima participare, cea din 2019, când a câștigat titlul după o victorie cu Serena Williams în ultimul act, Simona Halep va juca împotriva Elenei Rybakina.
Galerie Foto
Kazaha de 23 de ani, clasată pe locul 23 WTA, a trecut în sferturi de Ajla Tomljanovic, 4-6, 6-2, 6-3.
Etichete: wimbledon , simona halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții