Video Halep, magnet pentru fani și la Roma. Cozi interminabile pentru poze și autografe cu liderul WTA
16.05.2018, 23:36SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Toate drumurile fanilor duc spre Simona Halep. Numărul unu mondial are o galerie impresionantă la Roma. Nu doar fanii din România sunt alături de Simona.
Simona Halep plăteşte preţul celebrităţii la Foro Italico. Numărul 1 WTA a făcut faţă unei cozi interminabile de fani, din toate colţurile lumii, pentru poze şi autografe. Cei mai fericiţi au fost românii, care aşteaptă revanşa Simonei - anul trecut, favorita lor a pierdut finala în faţa Elinei Svitolina.
"O susținem oricând și oriunde pe Simoma. Le iubim și le susținem pe toate fetele noastre, pentru că merită!" a precizat o doamnă care stătea la coadă pentru o poză cu liderul WTA.
Ilie Năstase îi ţine şi el pumnii strânşi liderului WTA. "Are șanse să câștige trofeul. Și anul trecut a avut probleme, o entorsă, dar acum fizic stă bine. Am văzut că a jucat foarte bine, a pierdut primul game și apoi a câștigat 12 la rând" a precizat primul lider ATP din istorie.
Ultimul turneu câştigat de Simona Halep a fost cel de la Shenzhen, in luna ianuarie.
Partida dintre Simona Halep şi Madison Keys se va disputa joi, ÎN DIRECT la Digi Sport 2, de la ora 14:00. Turneul WTA de la Roma este transmis în direct pe Digi Sport 2. Meciurile Simonei Halep sunt LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.
Etichete: tenis , simona halep , halep , madison keys , fani halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții