Halep, la a 20-a săptămână pe primul loc în lume! Când se pot complica lucrurile pentru Simona
19.03.2018, 10:39SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Simona Halep continuă să conducă în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, cu 8.290 de puncte. Ea are un avans de 860 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki, clasată pe locul al doilea.
Halep îşi va trece în palmares săptămânile cu numărul 20 şi 21 în calitate de lider WTA și este sigură de această poziție și după turneul de la Miami.
Situaţia se poate complica pentru Halep abia la turneele de zgură: românca s-a impus la Madrid şi a jucat finalele de la Roma şi Roland Garros, dar şi semifinale la Stuttgart. Ea are astfel de apărat un total de 3.070 de puncte.
În Top 100 WTA sunt prezente alte cinci jucătoare din România. Sorana Cîrstea a urcat de pe locul 35 pe 33, cu 1.410 de puncte, Irina Begu a coborât de pe 36 pe 37, cu 1.315 puncte, Mihaela Buzărnescu a coborât şi ea, de pe 38 pe 39, cu 1.283 puncte, Monica Niculescu a urcat de pe locul 71 pe 70, cu 841 de puncte, în timp ce Ana Bogdan se menţine pe locul 85, cu 727 de puncte.
În Top 200 WTA, Alexandra Cadanţu a urcat de pe 170 pe 167, cu 349 de puncte, Irina Bara a coborât de pe locul 167 pe 168, cu 348 de puncte, iar Alexandra Dulgheru a coborât de pe locul 169 pe 172, cu 341 de puncte.
Jaqueline Cristian a urcat două poziţii, până pe locul 201, cu 272 de puncte. Jucătoarea de 19 ani este la cea mai bună clasare din carieră.
Daria Kasatkina, finalista de la Indian Wells, a urcat opt poziţii, până pe locul 11, cel mai bun din carieră, iar câştigătoarea turneului american, japoneza Naomi Osaka, a urcat 22 de poziţii, până pe locul 22, de asemenea cel mai bun.
Cum arată TOP 10 WTA:
1. Simona Halep
2. Caroline Wozniacki
3. Garbine Muguruza
4. Elina Svitolina
5. Jelena Ostapenko
6. Karolina Pliskova
7. Caroline Garcia
8. Venus Williams
9. Petra Kvitova
10. Angelique Kerber
Următorul turneu la care va participa Simona Halep este cel de la Miami, tot Premier Mandatory (1.000 de puncte), competiţie care va putea fi urmărită în direct şi în exclusivitate pe canalele Digi Sport. Turneul feminin începe pe 20 martie, iar cel masculin pe 21 martie. Numărul 1 mondial va intra în competiţie în turul secund şi o va întâlni pe câştigătoarea dintre Veronica Cepede Royg (78 mondial) şi o jucătoare venită din calificări.
Etichete: simona halep , halep , tenis wta , halep miami , halep wozniacki , halep tenis , halep top , turneul de la miami , halep zgura
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții