Halep a scăpat de Sharapova! Rusoaica e OUT de la Miami. Turneul este ÎN DIRECT la Digi Sport
16.03.2018, 19:24SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Maria Sharapova nu va participa la turneul de la Miami, transmis de Digi Sport, din cauza unei probleme la mâna stângă. Turneul din America va avea loc în perioada 20-31 martie.
"Îmi pare cu adevărat rău că am fost nevoită să mă retrag de la unul dintre turneele mele favorite, din cauza unei accidentări la antebraţul stâng. Fac tot posibilul ca să revin cât mai rapid în circuit", a afirmat Sharapova, fost lider mondial. Rusoaica, în vârstă de 30 de ani, este acum pe locul 41 în ierarhia WTA.
Locul Sharapovei pe tabloul principal de la Miami Open va fi luat de americanca Jennifer Brady, în vârstă de 22 de ani.
Pe tabloul principal al turneului de la Miami, dotat cu premii totale în valoare de 7.972.535 dolari, vor fi prezente şi patru jucătoare din România: Simona Halep, numărul unu mondial, Sorana Cîrstea (locul 35 WTA), Irina Begu (locul 36 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (locul 38 WTA).
Americanca Serena Williams, revenită în circuitul profesionist de tenis după o absenţă de 14 luni, dar și Victoria Azarenka, au primit câte un wild-card pentru acest turneu.
Etichete: sharapova , halep miami , sharapova miami , sharapova tenis , halep serena , sharapova accidentare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții