Galerie Foto Greșeala făcută de Emma Răducanu, evidențiată de un câștigător de 7 Grand Slam-uri: "Există un mare pericol"
articol scris de Digi Sport04.12.2021, 17:32
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Emma Răducanu și-a schimbat antrenorul în urmă cu o lună, însă se pare că decizia sa nu este văzută cu ochi buni chiar de toată lumea.
Emma Răducanu, criticată de Mats Wilander
Jucătoarea care a câștigat US Open în septembrie a decis să colaboreze cu un nume destul de mare din tenisul mondial, Torben Beltz, care a lucrat cu Angelique Kerber, pe care a ajutat-o să câștige multe titluri.
Pentru alegerea făcută, Emma Răducanu a fost criticată de Mats Wilander, fost mare jucător și câștigător a 7 tiotluri de Grand Slam.
Mats Willander: "Există un mare pericol care ar întârzia dezvoltarea la care Emma Răducanu visează"
"Nu spun că Torben Beltz nu este un antrenor bun, a dirijat-o pe Angelique Kerber mult timp și a ajutat-o să câștige Grand Slam-uri. Chestiunea este că Kerber știa ce trebuia el să facă pentru a ajunge acolo.
Sentimentul meu este că nu e necesar să îți iei un antrenor de specialitate când tu ai 18 ani și când ești proaspăt, ești plin de viață. Trebuie să-i lăsăm pe acești copii să crească înainte ca noi să intervenim și să-i modelăm.
Altfel, există un mare pericol care ar întârzia dezvoltarea la care Emma Răducanu visează pentru a deveni o mare jucătoare.
Tinerii trebuie să crească în ritmul lor, iar în cazul Emmei Răducanu, nu cred că e un lucru bun să fie multiple voci în capul ei. Singura voce pe care ea trebuie să o audă este propria ei voce.
Știi cum să câștigi un Grand Slam, ea a făcut-o deja. Ea trebuie să se distreze, să-și permită să facă ceea ce îi place pe teren și în afara lui. Și trebuie să se dezvolte în ritmul ei, fără ca cineva să o forțeze.
Tinerii trebuie să joace când simt ei că sunt pregătiți, să realizeze cât de buni sunt și să experimenteze urcușurile și coborâșurile așa cum vin anii. Și nu trebuie să angajezi un antrenor cu experiență pentru a te ajuta să câștigi un Grand Slam", a spus Mats Wilander.
Galerie Foto
Emma Răducanu, în istoria tenisului, după ce a câștigat US Open
Pe 12 septembrie, la 18 ani și 10 luni, la a cincea apariție la un turneu WTA, Emma Răducanu a câștigat US Open, după ce a venit din calificări, fără set pierdut. La momentul debutului turneului american, britanica se afla pe locul 150 în lume.
- Emma Răducanu a câștigat US Open, după ce a trecut de Leylah Fernandez în finală, scor 6-4, 6-3.
Emma Răducanu a devenit primul jucător de tenis, indiferente de gen, care câștigă un turneu de Grand Slam pe care l-a început în calificări.
Mai mult, sportiva care reprezintă Marea Britanie, al cărei tată este român, a cucerit titlul la Flushing Meadows fără set cedat. Emma Răducanu nu a disputat nici măcar un tiebreak în cele 20 de seturi jucate la New York.
Etichete: mats willander , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții