Gluma făcută de Bianca Andreescu despre români la Toronto
articol scris de Digi Sport08.08.2022, 17:35
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Bianca Andreescu (22 de ani, 53 WTA), jucătoare de tenis canadiană cu origini românești, participă în această perioadă la turneul de la Toronto, competiție care poate fi urmărită în direct pe canalele Digi Sport.
Bianca Andreescu o va înfrunta în primul tur de la Toronto pe rusoaica Darya Kasatkina (25 de ani, 9 WTA).
Gluma făcută de Bianca Andreescu despre români la Toronto
Galerie Foto
Înaintea debutului la Toronto, Bianca Andreescu a vorbit despre susținerea oferită de români la turneele la care participă. Aceasta i-a amuzat pe jurnaliștii prezenți la conferința de presă prin afirmația pe care a făcut-o.
”În 2019 am văzut o grămadă de steaguri românești. Avem gluma asta, în care spunem că sunt români peste tot, mai puțin în România.
Oriunde merg, chiar dacă e US Open, Cincinnati, în Europa, peste tot văd români și e frumos să primesc susținere din partea originilor mele române”, a spus Bianca Andreescu, în cadrul unei conferințe de presă.
- 7,7 milioane de dolari a strâns Bianca Andreescu din premii.
Bianca Andreescu a strălucit la US Open 2019
Bianca Andreescu a făcut senzație în 2019, când a câștigat primele patru turnee WTA: Newport Beach, Indian Wells, Toronto și US Open.
La US Open, Bianca Andreescu a produs o surpriză uriașă și a învins-o pe Serena Williams. A fost prima jucătoare care a câștigat un turneu de Grand Slam ca adolescentă, după Maria Sharapova, în 2006.
În plus, Bianca Andreescu este prima jucătoare din Canada care își trece în palmares un trofeu de Grand Slam. Cea mai bună clasare a fost locul 4 WTA.
Bianca Andreescu s-a născut la Mississauga, Ontario, iar părinții ei sunt români. Nicu și Maria Andreescu au plecat din România către Canada în 1994.
Etichete: wta toronto , bianca andreescu , bianca andreescu toronto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții