Gigi Becali, noapte albă la Salonic. ”Am venit la 05:30 dimineața”
articol scris de Digi Sport03.10.2024, 19:44
Cupa României: Oțelul - Sepsi, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: CSM Reșița - Csikszereda, marți, 20:00, DGS 2
Gigi Becali (66 de ani) s-a dus la Salonic, unde va asista și la meciul PAOK - FCSB, din etapa a doua din Europa League și a invitat și patru preoți, pe care-i consideră frații săi.
Gigi Becali a participat miercuri noapte la o slujbă, în Salonic. ”Am venit la 05:30 dimineaţa”
Galerie Foto
Omul de afaceri a precizat, înainte de plecarea din București, care s-a produs miercuri la prânz, că trebuie să-și onoreze o promisiune față de ”Sfântul Dimitrie”. Finanțatorul celor de la FCSB și-a propus din start să găsească o biserică la Salonic, unde să se poată ține Sfânta Liturghie.
- PAOK - FCSB, din etapa a doua a UEFA Europa League, e programat joi, 3 octombrie 2024, de la ora 22:00 și va fi în direct la Digi Sport 1. Meciul va fi transmis și în format Live Video&Text pe digisport.ro, dar poate fi urmărit și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.
Becali plănuia ca slujba să se țină în cursul zilei de joi, dar lucrurile s-au schimbat la fața locului.
“Slujba a fost de noapte. Am venit la 05:30 dimineaţa. Am făcut-o în limba română, azi-noapte. La o biserică din Veria, cam o oră şi ceva de aici (n.r. din Salonic).
Azi nu mai merg nicăieri.
Stau să mă odihnesc şi diseară, la meci”, a spus Becali, conform fanatik.ro.
Ionuț Luțu, însărcinat cu bagajul lui Gigi Becali. ”Luțule, mi-ai luat căciula?”. Cum s-a îmbrăcat milionarul la Salonic
După ce a ajuns în Grecia, milionarul a făcut un tur al bisericilor favorite, nu înainte de a-și schimba complet ținuta.
După un zbor care a durat 90 de minute, și pe parcursul căruia a profitat pentru a-i băga în ședință pe jucători, Becali a ajuns la Salonic, dar acolo nu a mai avut treabă cu echipa. După ce s-a cazat, latifundiarul din Pipera și-a schimbat complet ținuta.
La aeroportul Henri Coandă, din București, Becali a venit îmbrăcat impecabil, la costum. În Grecia, finanțatorul a îmbrăcat straiele sale arhicunoscute, complet negre, cu însemne religioase.
În plus, Becali a purtat pe cap celebrul său fes negru, chiar dacă la Salonic, pe timpul zilei, încă sunt temperaturi de vară. De altfel, pe aeroport, la București, înainte de îmbarcare, Becali l-a întrebat explicit pe Ionuț Luțu, aghiotantul său, dacă i-a pus în bagaj și căciula.
Gigi Becali: ”Luțule?”
Ionuț Luțu: ”Da”
”Mi-ai luat căciula?”
”Da”.
Echipat corespunzător. Becali și alaiul său, din care fac parte și patru preoți, au plecat la catedrala ”Sfântul Grigorie Palama”, din Salonic.
VIDEO cu momentul în care Gigi Becali l-a întrebat pe Luțu de căciulă
VIDEO cu Gigi Becali pe străzile din Salonic
Becali: ”E posibil să închiriem o biserică din Salonic”
Becali a dezvăluit și ce plan a gândit pentru orele pe care le va petrece la Salonic, înaintea meciului cu trupa lui Răzvan Lucescu. A spus că intenționează să închirieze o biserică în care să se poată ține Sfânta Liturghie.
”Merg la meci pentru că am promis. Nici nu mergeam altfel, dar am promis. 'Sfinte Dimitrie, de vom cădea cu PAOK, am să vin la tine să te vizitez. Și mă duc să-l vizitez.
Am luat și trei preoți cu noi și mâine e posibil să închiriem o biserică din Salonic și să facem Liturghie în limba română.
Dacă nu mergem la una grecească, dar eu cred că vom găsi una în care să facem în limba română”, a spus Becali, înainte de a se îmbarca în cursa pentru Salonic.
Becali a ajuns la Aeroportul Henri Coandă la bordul unui microbuz Vito. Milionarul a stat în dreapta șoferului și înainte de a se da jos și-a verificat lookul în oglinda din mașină. Apoi, s-a dat jos tacticos și a stat de vorbă cu reprezentanții mass-media. În același microbuz s-au mai aflat și invitații omului de afaceri.
Cum a fost surprins Gigi Becali, înainte de a pleca la Salonic, alături de FCSB
Becali nu a plecat însă neînsoțit spre Grecia. Ca și la meciul cu Farul, din mai, când FCSB a sărbătorit câștigarea titlului, milionarul din Pipera i-a invitat și de data aceasta pe trei dintre preoții săi preferați, pe care-i consideră ca pe niște frați.
”Am zis să vin cu frații mei, care s-au rugat pentru mine și care m-au ajutat să iau acest titlu. Fără ei... Pe ei îi iubesc.
Dacă nu îi văd, îmi e dor de ei. Au zis să vin la meci ca să dăm slavă Domnului, să facem mărturisire. Ei stau mai mult în pustiu, dar au cerut binecuvântare”, a spus Becali, în mai 2024, când a fost prezent pe Arena Națională.
Alături de Becali, din delegație mai fac parte Alexandru Tudor și Ionuț Luțu.
”Stai, Alexandru, la poze, că tu ai arbitrat și contra lui FCSB!”, i-a spus Becali fostului ”central” din România.
Etichete: gigi becali , paok- fcsb video , gigi becali salonic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții