Franța - România Fed Cup | Mihaela Buzărnescu este a doua rachetă a României. Programul complet al întâlnirii
19.04.2019, 13:45SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Franța - România Fed Cup | Mihaela Buzărnescu este a doua rachetă a României pentru meciul din semifinalele Fed Cup contra Franței, de la Rouen. Astfel, ”Miki” i se va alătura Simonei Halep și va încerca să aducă cel puțin un punct tricolorelor, în disputa din Kindarena.
Interesant este că Buzărnescu, ocupanta locului 30 WTA, nu le-a întâlnit niciodată în carieră pe Caroline Garcia și Kristina Mladenovic, jucătoarele care vor evolua la simplu pentru Franța, în semifinala cu România.
Mihaela își poate lua revanșa după evoluțiile mai puțin convingătoare din partidele cu Cehia, de la Ostrava. Atunci, ”Miki” a fost învinsă, de fiecare dată, în două seturi, de Karolina Pliskova și Katerina Siniakova.
”Mihaela este într-o formă foarte bună. Este într-o creștere de formă în ultimele săptămâni. A făcut o muncă foarte bună în turneele din America de Nord. Arti a fost cu ea acolo. A avut un turneu în care ne-a adus aminte de Mihaela de anul trecut. Ea va crește de la o săptămână la asta și în următoarele săptămâni”, a spus Adrian Cruciat, pentru Digi Sport.
Franța - România Fed Cup | Programul complet al întâlnirii
Sâmbătă:
Kristina Mladenovic - Simona Halep (15:00, Digi Sport 1)
Caroline Garcia - Mihaela Buzărnescu (17:00, Digi Sport 1)
Duminică:
Caroline Garcia - Simona Halep (14:00, Digi Sport 1)
Kristina Mladenovic - Mihaela Buzărnescu (16:00, Digi Sport 1)
Mladenovic / Garcia - Niculescu / Begu (18:00, Digi Sport 1)
Semifinala de Fed Cup dintre Franţa şi România va fi în direct la Digi Sport 1 sâmbătă şi duminică. Partida de la Rouen va fi în format LIVE-TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: simona halep , mihaela buzărnescu , fed cup , franta romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții