Final de sezon de coșmar pentru un fost câștigător la US Open! A fost învins de un puști de 19, aflat primul meci în circuit
articol scris de Digi Sport10.11.2020, 14:44
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Marin Cilic (32 de ani, numărul 41 mondial) a fost învins de Jonas Forejtek (19 ani, locul 399 mondial), în primul tur al turneului ATP de la Sofia. Sportivul din Cehia a avut nevoie de puțin peste o oră pentru a produce surpriza.
Câștigătorul Grand Slam-ului de la US Open, din 2014, Marin Cilic, a părăsit rușinos competiția ATP de la Sofia. Croatul, fost număr trei mondial, a pierdut în fața lui Jonas Forejtek, în două seturi, scor 3-6, 2-6. A fost prima oară în cariera de 15 ani a lui Cilic, când a fost învins de un jucător clasat mai jos de poziția 250. Anul 2020 este unul de uitat pentru campionul născut în Bosnia și Herțegovina: 14 victorii, 11 înfrângeri și nu a atins faza sferturilor de finală la niciun turneu.
Galerie Foto
Aflat la prima apariție în circuitul ATP, Jonas Forejtek a arătat de ce a ocupat prima poziție în clasamentul juniorilor și a câștigat US Open-ul din 2019, în proba dedicată categoriei sale de vârstă. La Sofia, cehul a primit un wild card și a profitat din plin de acesta. În turul secund, va întâlni alt veteran, pe francezul Richard Gasquet.
?? Jonas Forejtek has arrived on the ATP Tour! ?
— ATP Tour (@atptour) November 9, 2020
What a moment for the former ITF Junior World No. 1 and 2019 US Open boys' singles champion ?
?: @TennisTV | @sofiaopentennis | #SofiaOpenpic.twitter.com/gtKjNG4hKh
Marin Cilic, 18 titluri cucerite în circuitul ATP
Devenit profesionist în 2005, Cilic a adunat peste 28 de milioane de dolari din tenis. Croatul a cucerit 18 titluri ATP, cel mai important fiind cel de la US Open, din 2014. Primul trofeu a fost cel din 2008, de la New Haven, iar ultimul, în 2018, la Queen's Club, pe iarbă.
Statura impresionantă (1,98 m) l-a ajutat pe Cilic să devină unul dintre cei mai buni jucători la serviciu din circuit. 6.825 de ași a reușit croatul în carieră și a câștigat 84% dintre game-urile în care a servit. Tocmai arma sa principală l-a trădat în partida cu Forejtek, cehul reușind patru break-uri.
Etichete: marin cilic , atp sofia , jonas forejtek , surpriza cilic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții