Filip Jianu, Cezar Creţu şi Radu Papoe, eliminați ”dintr-un foc” de la Ion Țiriac Challenger
articol scris de Digi Sport06.07.2024, 17:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În cursul zilei de sâmbătă (6 iulie) s-au disputat meciurile din sferturile de finală ale Ion Țiriac Challenger, turneul de tenis organizat la Brașov.
- Meciurile de la turneul Ion Țiriac Challenger pot fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport
În această fază s-au aflat trei tenismeni români, Filip Jianu (22 de ani), Cezar Crețu (23 de ani) și Radu Papoe (21 de ani), însă, din nefericire, toți au fost eliminați unul câte unul de la această competiție și nu au reușit să facă pasul spre semifinale.
Jianu, Crețu și Papoe, eliminați din sferturile de finală ale Ion Țiriac Challenger
Filip Jianu (246 ATP) l-a întâlnit în sferturile Ion Țiriac Challenger pe Dmitry Popko (27 de ani, 222 ATP) și a fost învins de tenismenul kazah cu scorul de 1-2 la seturi (6-1, 5-7, 4-6). Însă, românul a acuzat mai multe probleme medicale pe parcursul setului decisiv și nu a putut evita înfrângerea.
Cezar Crețu (376 ATP) s-a duelat cu bosniacul Nerman Fatic (29 de ani, 244 ATP) în sferturile turneului de la Brașov și a pierdut cu scorul de 0-2 la seturi (6-7, 4-6).
De asemenea, Radu Papoe (617 ATP) a jucat împotriva tenismenului din Bolivia Dellien Velasco (26 de ani, 214 ATP) și a cedat cu scorul de 0-2 la seturi (dublu 4-6).
Astfel, toți cei trei români angrenați în competiție au fost eliminați din sferturile Ion Țiriac Challenger.
Semifinalele de la Ion Țiriac Challenger dintre Dellien Velasco - Nerman Fatic și Dmitry Popko - Nicolas Moreno se vor juca tot sâmbătă (6 iulie), în timp ce campionul de turneul din Brașov va fi desemnat duminică (7 iulie), de la ora 10:30, în direct la Digi Sport 3.
Etichete: filip jianu , cezar cretu , radu mihai papoe , ion tiriac challenger
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții