Federer și Serena Williams, cei mai buni sportivi ai anului: "A fost un an de neuitat!"
28.02.2018, 11:49SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Elveţianul Roger Federer, liderul clasamentului ATP, şi americanca Serena Williams, fostă numărul unu mondial în tenisul feminin, au fost desemnaţi câştigători ai Premiilor Laureus rezervate celor mai buni sportivi ai anului 2017, în cadrul galei care a avut loc marţi seara, la Monte Carlo.
Federer, în vârstă de 36 ani, a primit pentru a cincea oară în cariera sa distincţia oferită de Academia Laureus, printre ai cărei membri se numără şi două glorii ale sportului românesc: Nadia Comăneci şi lie Năstase.
Jucătorul din Ţara Cantoanelor, care a câştigat în 2017 Openul Australiei şi turneul de la Wimbledon, a fost premiat în cadrul galei din Principatul Monaco şi pentru spectaculoasa sa revenire în prim planul tenisului profesionist. Federer continuă şi în 2018 evoluţiile foarte bune de anul trecut, apărându-şi cu succes, în luna ianuarie, titlul la Australian Open, înainte de a deveni cel mai vârstnic lider din istoria clasamentului ATP, la jumătatea acestei luni.
"Este un moment foarte special pentru mine. Toată lumea ştie cât de mult preţuiesc premiile mele Laureus, iar faptul că astăzi am câştigat nu unul, ci două premii, reprezintă cu adevărat o onoare unică. A fost un an de neuitat pentru mine, să revin după problemele din 2016, iar aceste premii îl fac să fie şi mai memorabil", a declarat Federer, cu această ocazie.
Serena Williams a primit la rândul ei trofeul rezervat sportivei anului, după cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam cucerit în urmă cu un an, la Australian Open. Campioana americană, care a adus pe lume primul ei copil în luna septembrie a anului trecut, a primit pentru a patra oară această distincţie, fiind sportiva cea mai decorată de către Academia Laureus.
În cadrul galei de marţi au fost acordate şi alte premii, între acestea cel rezervat echipei anului, care a revenit campioanei mondiale en titre la Formula 1, Mercedes AMG. De asemenea, fostul atacant internaţional italian Francesco Totti, a fost premiat pentru întreaga sa carieră, devenind cu această ocazie cel mai nou membru al Academiei Laureus, alături de legendarul fotbalist galez Ryan Giggs.
Echipa braziliană de fotbal Chapecoense, a cărei revenire după tragedia aviatică în care a pierdut aproape întregul lot de jucători a inspirat lumea sportului, a fost premiată de Academia Laureus pentru cel mai bun moment sportiv al anului.
Agerpres
Etichete: federer , serena tenis , federer tenis , federer serena , federer premii , federer williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții