Federer e încântat de revenirea Serenei Williams: "Poate fi povestea anului"
13.03.2018, 18:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Serena Williams a fost eliminată în turul 3 la Indian Wells, învinsă chiar de sora sa, Venus, însă liderul clasamentului mondial masculin, Roger Federer, este convins că americanca îşi va regăsi nivelul de joc obişnuit, în ciuda pauzei îndelungate pe care a luat-o, datorită faptului că a născut.
În vârstă de 36 de ani, Serena a revenit oficial pe teren la Indian Wells şi a jucat primul său turneu din ianuarie 2017. Venus Williams a pus, însă, capăt parcursului surorii sale, printr-o victorie în două seturi, scor 6-3, 6-4.
Cu toate acestea, Federer spune că întoarcerea Serenei Williams în competiţii poate deveni povestea acestui an în sport.
"Cred că va fi o poveste uriaşă, poate chiar povestea anului. Sper că va decide să joace cât mai mult, să se bucure de asta şi cine ştie cât de sus poate ajunge din nou?
Dar aproape nici nu contează asta, va fi pur şi simplu uimitor să o văd că revine", a declarat Federer, care este calificat în optimile de finală de la Indian Wells.
După înfrângerea în faţa surorii sale, Serena a recunoscut că mai are încă de muncă pentru a ajunge la un nivel care să-i permită să revină în fruntea ierarhiei mondiale.
"Deşi nu am mai jucat de peste un an, sunt dezamăgită că am pierdut. Nu aş fi jucătoarea care sunt dacă aş spune altceva. Mă aşteaptă încă multă muncă, însă ştiu că pot să reuşesc", a precizat fostul lider mondial.
Etichete: tenis , serena williams , venus williams , roger federer , indian wells , serena williams indian wells , serena williams federer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții