Fază memorabilă la US Open: Aryna Sabalenka a crezut că a câștigat meciul și și-a aruncat racheta. Ce a urmat
articol scris de Digi Sport08.09.2023, 08:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Aryna Sabalenka s-a calificat în finală la US Open 2023, după o revenire spectaculoasă în partida cu Madison Keys, scor 0-6, 7-6 (7-1), 7-6 (10-5).
Aryna Sabalenka, în finală la US Open 2023. O va întâlni pe Cori Gauff
Galerie Foto
Sportiva din SUA, favorita numărul 17, a avut meciul în mână: a condus cu set și 4-2, respectiv 5-3, însă nu a reușit să închidă partida.
Aryna Sabalenka, viitorul număr 1 WTA (n.r. începând de luni), a fost protagonista unei reveniri de excepție: a dus setul 2 în tie-break, unde s-a impus cu 7-1.
În decisiv, campioana de la Australian Open a fost condusă cu 4-2, însă nici de această dată nu s-a dat bătută: a împins setul în tie-break.
Jucătoarea din Belarus a oferit apoi un moment memorabil: a condus cu 7-3 și a crezut că a câștigat partida. Sabalekna și-a aruncat racheta, însă cei din lojă i-au transmis că meciul continuă. Sportiva și-a ridicat repede racheta și a zâmbit, în momentul în care a realizat ce se întâmplă.
La turneele de Grand Slam, tie-break-ul din setul decisiv se joacă până la 10, însă sportiva de 25 de ani uitase acest lucru.
Meciul a continuat, Sabalenka s-a impus cu 10-5 și a ajuns în prima sa finală la US Open.
Galerie Foto
Cori Gauff - Aryna Sabalenka, în finală la US Open 2023
În ultimul act de la Flushing Meadows, Aryna Sabalenka o va întâlni pe Cori Gauff, care a trecut în prima semifinală de Karolina Muchova, scor 6-4, 7-5.
Cele două s-au întâlnit până în prezent e 5 ori, scorul fiind 3-2 în favoarea sportivei din Belarus.
În ultimul duel direct, în sferturile de finală de la Indian Wells, Sabalenka s-a impus cu 6-4, 6-0.
Etichete: madison keys , aryna sabalenka , us open 2023
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții