"Eu abia acum am aflat!". Muguruza a surprins asistenţa, înainte de confruntarea cu Halep
07.06.2018, 11:32SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Garbine Muguruza a fost surprinsă să afle faptul că semifinala cu Halep, de la Roland Garros, are o miză dublă: pe lângă calificarea în finala competiţiei, se joacă şi numărul unu mondial.
Simona n-a scăpat de emoții odată cu eliminarea Carolinei Wozniacki, în privinţa fotoliului de lider WTA. Româna are acum în față o altă provocare pentru că Muguruza, cealaltă jucătoare care o putea detrona de pe prima poziţie, s-a calificat și ea în semifinale. Astfel Simona are nevoie de victorie în fața ibericei pentru a fi sigură de primul loc în startul săptămânii următoare.
Întrebată pe marginea acestui subiect, Muguruza a surprins, mărturisind că nu era la curent cu faptul că poate reveni pe locul 1 mondial. Oricum, miza unei finale de Grand Slam e mult mai importantă, astfel că locul întâi în ierarhie trece în plan secundar.
"Eu abia după meciul cu Sharapova am aflat că cine va câştiga meciul din semifinale va fi numărul 1. Dar eu nu pun prea mare preţ pe asta. În fiecare săptămână, o listă este publicată. În ultimii ani, obişnuiam să o urmăresc, dar nu trebuia să o iau prea mult în serios. Acum nu mă mai gândesc la acest clasament. Dacă o să reuşesc, o să fie bine. Altfel, o să mai am şanse în viitor. Acum nu simt că sunt favorită pentru acest meci pentru că ea a jucat mai bine decât mine în acest an. Iubeşte zgura, iubeşte Roland Garros, a arătat-o! O să fie un meci mare. E o semifinală mare. Sunt motivată şi asta e tot. Atât", a spus Muguruza, după victoria categorică în faţa Sharapovei.
Singura întâlnire pe zgură dintre cele două a fost câștigată de Simona Halep, la Stuttgart, în 2015. A fost un succes în trei seturi pentru actualul lider WTA, care a pierdut primul set. S-a terminat 3-6 6-1 6-3 pentru Halep, care s-a calificat în sferturi. Ultima confruntare a fost însă una de tristă amintire pentru jucătoarea noastră. Muguruza a spulberat-o pe Halep în august 2017, în finala de pe hard-ul de la Cincinnati. Simona n-a găsit atunci nicio soluție în fața jocului ibericei, care s-a impus cu 6-1, 6-0. În total, cele două au jucat de 4 ori, scorul fiind 3-1 în favoarea ibericei.
Simona luptă astăzi, după ora 16:00, pentru un loc în finala de la Roland Garros. Halep - Muguruza va fi LIVE TEXT pe digisport.ro.
Dublă finalistă la Roland Garros, marea noastră campioană are nevoie de o victorie în faţa ibericei pentru a rămâne pe locul 1 WTA. În caz contrar, învingătoarea de la Paris din 2016 va trece în fotoliul de lider.
Etichete: halep , halep muguruza , muguruza roland garros , roland garros muguruza , muguruza halep roland garros , halep muguruza semifinale , halep muguruza semifinale roland garros
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții