Emma Răducanu și-a ales antrenorul și începe pregătirile pentru Transylvania Open, turneu transmis de Digi Sport
articol scris de Digi Sport18.10.2021, 10:13
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Britanica de origine română Emma Răducanu (locul 23 WTA), campioană la US Open, și-a ales noul antrenor, după despărțirea de Andrew Richardson, cu care a lucrat în ultimii opt ani.
Esteban Carril, noul antrenor al Emmei Răducanu
BBC anunță că Emma Răducanu (18 ani) se pregătește cu spaniolul Esteban Carril (44 de ani), fost antrenor al jucătoarei britanice Johanna Konta.
Esteban Carril a lucrat cu Johanna Konta în perioada 2014-2016 și a avut un rol important în ascensiunea fostului număr 1 britanic, care a ajuns din afara Top 100 WTA până în Top 10 mondial.
Despărţirea lui Carril de Konta, produsă la sfârşitul anului 2016, a fost o mare surpriză, după ce jucătoarea britanică s-a calificat în prima sa semifinală de Mare Șlem, la Australian Open, şi a câştigat primul ei trofeu WTA, la Stanford.
Galerie Foto
Din 2017 încoace, Esteban Carril a lucrat la una dintre academiile naţionale ale Federaţiei Britanice de Tenis. Cel mai recent, antrenorul spaniol a colaborat cu Katie Swan, britanică în vârstă de 22 de ani.
Emma Răducanu se pregătește pentru Transylvania Open, turneu care va începe săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca, și va fi transmis în direct pe Digi Sport 2.
Emma Răducanu, eliminată în meciul de debut la Indian Wells
La turneul de la Indian Wells, Emma Răducanu a fost eliminată de către bielorusa Aliaksandra Sasnovich (100 WTA), în turul al doilea, scor 6-2, 6-4.
Sportiva în vârstă de 18 ani a fost însoțită de Jeremy Bates, antrenor în cadrul Federaţiei Britanice de Tenis.
Emma Răducanu avea 10 victorii consecutive înaintea duelului cu Aliaksandra Sasnovich, care a reprezentat debutul ei la Indian Wells.
Etichete: wta , antrenor , turneu , emma raducanu , transylvania open , esteban carril
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții