Foto Emma Răducanu a produs ravagii în familia lui Andy Murray. ”Absolut devastat”
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 09:43
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Emma Răducanu (21 de ani, 135 WTA) a produs ravagii în familia lui Andy Murray (37 de ani, 113 ATP).
Andy Murray, ”absolut devastat” după decizia Emmei Răducanu
Galerie Foto
Ce s-a întâmplat de fapt? Fostul lider mondial (11 iulie 2016) avea de gând să se retragă din sportul care l-a făcut celebru chiar la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului. Britanicul și-a propus să evolueze în proba de dublu mixt și o avea ca parteneră chiar pe conaționala sa, Emma Răducanu, sportiva cu origini românești.
Numai că fosta câștigătoare de la US Open 2021 s-a retras din competiție din cauza unor dureri la încheietura mâinii drepte. Vestea nu i-a picat bine lui Murray, care ar fi fost ”absolut devastat” de această veste.
La rândul său, Murray s-a retras de pe tabloul principal tot din cauza unor probleme medicale, dureri la spate, dar ar fi vrut să mai evolueze la mixt.
Andy Murray a intrat pe teren și la dublu masculin alături de fratele său mai mare, Jamie Murray. Cei doi au pierdut în runda inaugurală, scor 6-7(6), 4-6 împotriva echipei formate din Rinky Hijikata și John Peers.
Mama lui Andy Murray după decizia luată de Emma Răducanu
Murray ar fi trebuit să revină pe Centre Court sâmbătă, 6 iulie, pentru partida de dublu mixt alături de Emma Răducanu împotriva echipei formate din Marcelo Arevalo și Shuai Zhang. Doar că Emma a decis să abandoneze.
”Din păcate, m-am trezit cu o anume rigiditate la încheietura dreaptă. De aceea am hotărât să iau foarte dificila decizie de a mă retrage din meciul de dublu mixt din această seară.
Sunt dezamăgită pentru că abia așteptam să joc cu Andy, dar trebuie să am grijă”, a spus Emma Răducanu, după ce și-a anunțat decizia.
Dacă Murray a fost ”absolut devastat”, după cum a anunțat presa din Anglia, în schimb, mama lui Murray a catalogat decizia Emmei ca fiind una ”surprinzătoare”.
Etichete: andy murray , emma raducanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții