Declarație superbă! Elogiul campioanei de la US Open pentru Monica Niculescu, după meciul direct de la Miami
28.03.2018, 19:02Premier League: Tottenham - Newcastle, sâmbătă, 14:30, DGS 1
Premier League: Brighton - Arsenal, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Sloane Stephens a surprins la conferinţa de presă de după victoria cu Angelique Kerber, din sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami. Campioana de anul trecut de la US Open a evocat o româncă atunci când a fost întrebată despre cele mai dificile adversare din circuit.
"Nu e mai greu cu jucătoare mai importante, pe terenul central. Cred că munca grea o faci când, spre exemplu, ești pe terenul 75 de la Beijing și joci cu Niculescu. Și ea dă multe slice-uri în meciul cu tine. În esență, trebuie să lupți foarte tare și te chinui. Cred că acestea sunt momentele în care trebuie să muncești ca să ajungi pe terenul central", a declarat a 12-a clasată în ierarhia WTA.
Stephens a eliminat-o pe Monica Niculescu în turul 3 de la Miami, într-un meci în care românca a pus-o la grea încercare pe americancă. Niculescu s-a retras după două ore şi 40 de minute de joc, la scorul de 7-6, 3-6, 0-4.
Jucătoarea în vârstă de 25 de ani le-a eliminat pe Garbine Muguruza şi Angelique Kerber şi va juca în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory contra bielorusei Victoria Azarenka.
Turneul WTA de la Miami este transmis în direct de Digi Sport.
Etichete: monica niculescu , sloane stephens , stephens , stephens niculescu , sloane stephens monica niculescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții