"E ridicol!". Simona Halep, asemănată cu Rafael Nadal înaintea duelului cu Sorana Cîrstea
articol scris de Digi Sport15.03.2022, 13:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Simona Halep (30 de ani, 26 WTA) va juca împotriva Soranei Cîrstea (31 de ani, 27 WTA) în optimile turneului Indian Wells.
- Meciul dintre Simona Halep și Sorana Cîrstea se joacă marți, de la ora 20:00 și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Simona Halep, asemănată cu Rafael Nadal înainte de meciul cu Sorana Cîrstea
Meciul este unul special, având în vedere că cele două s-au întâlnit ultima dată în 2010. Înainte de duelul 100% românesc de la turneul american, marea Chris Evert (67 de ani) a comparat-o pe Halep cu Rafael Nadal (35 de ani, 4 ATP).
Legendara jucătoare a explicat că românca seamănă cu Nadal prin prisma faptului că, pentru a ajunge în vârf, amândoi au trebuit să lucreze în plus față de ceilalți sportivi din circuit.
"Simona Halep este o altă jucătoare care, la fel ca Rafael Nadal, a trebuit să muncească mai mult la antrenamente, la sala de forță sau în meciuri.
Este cunoscută pentru meciurile de trei seturi și revenirile ei, nu este înaltă sau puternică fizic, așa că trebuie să se bazeze mai mult pe jocul de picioare și mișcarea din teren. Cred că depinde doar de ea.
Sunt un mare fan al Simonei, îmi place jocul ei, cred că poate să bată oricare dintre jucătoarele clasate mai sus decât ea.
Nu pot să cred că a fost cap de serie numărul 24 înainte de startul turneului. E ridicol, dar știu că este așa din cauză că a fost accidentată. Nu a jucat prea mult, dar are tot ce trebuie pentru a reveni în top.
E mai bună decât aproape toate aceste jucătoare și se mișcă la fel de bine ca cele mai bune jucătoare din circuit", a explicat Evert, conform Tennis365.
Simona Halep și Sorana Cîrstea, meci cu miză financiară uriașă
Duelul Simona Halep-Sorana Cîrstea va avea și o miză financiară considerabilă. Pentru că au ajuns până în această fază a competiției, cele două sportive din România s-au ales deja cu 94.575 de dolari şi cu 65 de puncte în clasamentul WTA, însă cifrele s-ar putea îmbunătăți.
Prezența în sferturile de finală ale turneului din California va fi recompensată cu suma de 179.940 dolari, dar și cu 120 de puncte în clasamentul WTA.
Momentan, Sorana conduce la duelurile directe, 2-1, iar cel mai recent duel s-a înregistrat în 2010, la Cincinnati , atunci când Sorana Cîrstea s-a impus clar și lejer cu 6-2, 6-4.
În afara calificării în sferturile de finală la Indian Wells, duelul este unul de orgoliu: cine se impune, va fi de luni, 21 martie 2022, jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA.
Etichete: rafael nadal , simona halep , chris evert , indian wells
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții