După ce a semnat cu Simona Halep, Mouratoglou a dezvăluit marea temere pe care o avea mereu când Serena juca împotriva ei
articol scris de Digi Sport08.04.2022, 21:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Patrick Mouratoglou (51 de ani) a anunțat joi că a devenit antrenorul Simonei Halep (30 de ani, locul 20 WTA).
Francezul a vorbit deja pe larg despre cum plănuiește să îi îmbunătățească jocul româncei, care și-a setat ca obiectiv pentru 2022 revenirea în top 10 WTA.
Patrick Mouratoglou și temerea pe care o avea de fiecare dată când Serena juca împotriva Simonei
În cadrul unui interviu amplu, legendarul antrenor a vorbit și despre duelurile directe pe care constănțeanca le-a avut cu Serena Williams (40 de ani, locul 246 WTA), fosta sa elevă.
Mouratoglou a dezvăluit că se temea de fiecare dată ca americanca să nu își piardă concentrarea, deoarece știa că Simona ar fi profitat instant.
"Serena a bătut-o de cele mai multe ori, cu excepția unui meci foarte important, finala de la Wimbledon, unde a jucat un tenis incredibil. Dar i-am respectat mereu intensitatea din jocul său.
Și am știut de fiecare dată când Serena a jucat împotriva ei că, dacă Serena ar fi pierdut chiar și un strop de concentrare, Simona s-ar fi urcat pe ea instant", a declarat Mouratoglou, potrivit Tennis Majors.
În cele 12 meciuri directe jucate între Halep și Williams, cea din urmă s-a impus de 10 ori.
Patrick Mouratoglou crede că îi poate îmbunătăți jocul Simonei Halep la toate capitolele
În aceeași zi în care a făcut anunțul, francezul a oferit un interviu amplu, în cadrul căruia a explicat că, în opinia sa, Halep poate să ajungă din nou în vârful clasamentului WTA sau să câștige un Grand Slam.
De asemenea, legendarul antrenor a dezvăluit că a reușit să lege instant o conexiune cu sportiva, întrucât aceasta a fost deschisă încă din startul discuțiilor.
"Țelul este ca, într-o zi, să pună capăt carierei gândindu-se 'Am făcut maximum din ce aș fi putut să fac'. A fost numărul unu mondial, a câștigat Grand Slam-uri. Nu există niciun motiv pentru care nu ar putea sau nu va putea să facă asta din nou.
Este o campioană. Simt și că există o marjă mare de îmbunătățire a multor aspecte, iar ea încă este înfometată. Așa că eu cred că este o bază fantastică peste care se poate construi ceva, cu scopul de a se descurca cel puțin la fel de bine ca înainte.
Nu cred că ar trebui să-și seteze vreo limită. Mereu mă uit la orice detaliu și îmbunătățesc orice aspect pe care îl consider de îmbunătățit, fie că ne referim la cel fizic, mental, tehnic sau tactic.
Deja ne-am uitat la mai multe lucruri, de la cum concurează, la condiția fizică sau la metodele de antrenament. Sunt multe lucruri pe care cred că le putem face mai bine. Și ea are absolut aceeași mentalitate.
(...) Conexiunea s-a făcut super rapid, sincer. Aș spune că s-a creat în primele două ore în care am discutat. Uneori simți această conexiune imediat, uneori durează.
În cazul Simonei, a fost instant, sincer. Așa cum am spus, este super inteligentă, dar și super sensibilă, iar ea a fost foarte deschisă cu mine.
Așa că asta a ajutat, cumva. Mi-a făcut munca mai ușoară prin faptul că a fost sinceră și mi-a dat senzația că dorește să muncească și să se dedice complet lucrurilor pe care le vom face", a declarat Mouratoglou, potrivit aceleiași surse.
Etichete: wimbledon , serena williams , simona halep , patrick mouratoglou
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții