Video Ana Bogdan, victorie dramatică la Monterrey! Buzărnescu s-a calificat în turul doi la Charleston. Programul
02.04.2018, 23:30SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
LIVE VIDEO - MECIURILE DE LA CHARLESTON,PE DIGI SPORT 2
LIVE VIDEO - MECIURILE DE LA MONTERREY, PE DIGI SPORT 3
UPDATE 23:30 Ana Bogdan s-a calificat în turul secund la Monterrey, după un meci de un dramatism total. Româna a trecut de Victoria Rodriguez, beneficiara unui wildcard, scor 4-6, 6-4, 7-6 (5).
După un prim set pierdut, românca, locul 90 WTA, a revenit în joc şi se părea că nimic nu o mai poate opri. A avut 2-0 în decisiv, pentru ca apoi, la 5-4, să beneficieze de două mingi de meci. Le-a pierdut, apoi la 6-5 pentru adversară a salvat ea minge de meci.
S-a ajuns astfel în tie-break, unde sportiva din Mexic a condus cu 4-0, înaintea unei reveniri spectaculoase a Anei Bogdan.
În turul următor, sportiva noastră va întâlni învingătoarea din disputa Sorribes Tormo - Martincova.
UPDATE ora 21:15: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 776.000 de dolari, în urma abandonului belarusei Vera Lapko, după primul set, câştigat cu 6-4 de româncă.
Lapko (19 ani, 132 WTA), venită din calificări, a condus cu 2-0, a fost egalată, apoi a avut 4-2, dar Buzărnescu a reuşit să câştige patru ghemuri la rând şi setul, după 64 de minute. Buzărnescu (29 ani, 39 WTA), desemnată cap de serie numărul 15, şi-a asigurat un cec de 4.898 dolari şi 30 de puncte WTA.
Românca mai câştigase o dată în faţa belarusei, anul trecut, în optimile turneului ITF de la Hodmezovasarhely (Ungaria, 60.000 dolari), cu 6-3, 6-2. Următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu va fi învingătoarea dintre Eugenie Bouchard (Canada) şi Sara Errani (Italia).
Buzărnescu va juca şi la dublu, alături de britanica Heather Watson, împotriva cuplului Misaki Doi (Japonia)/Christina McHale (Japonia).
Irina Begu este cap de serie numărul 15 şi va juca în primul tur cu o jucătoare venită din calificări, Georgina Garcia Perez (Spania).
AGERPRES
UPDATE ora 20:00: A început meciul dintre Mihaela Buzărnescu și Vera Lapko (Belarus), din primul tur al turneului de la Charleston.
Irina Bara a fost învinsă de Claire Liu (SUA), cu 6-7 (5), 6-3, 2-6, în ultimul tur al calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), care are o valoare totală de 800.000 de dolari şi care este transmis în direct la Digi Sport.
Bara (23 ani, 168 WTA) a cedat după două ore şi 17 minute în faţa americancei Liu (17 ani, 230 WTA), deşi aceasta a făcut nu mai puţin de 10 duble greşeli.
Românca va primi un cec de 1.150 dolari şi 13 puncte WTA.
Buzărnescu şi Bogdan joacă azi la Digi Sport
Pe tabloul principal al turneului se află două românce, Irina Begu (cap de serie numărul 13) şi Mihaela Buzărnescu (cap de serie numărul 15), ambele urmând să înfrunte adversare venite din calificări. Begu o va întâlni pe Georgina Garcia Perez (Spania), iar Buzărnescu, pe Vera Lapko (Belarus).
La dublu, Buzărnescu joacă alături de britanica Heather Watson, adversarele din primul tur fiind Misaki Doi (Japonia) şi Christina McHale (SUA).
WTA Charleston, luni, în direct pe Digi Sport 2:
Kateryna BONDARENKO (UKR) vs. Alize CORNET (FRA) - 17:00
Varvara LEPCHENKO (USA vs. Andrea PETKOVIC (GER
Mihaela BUZARNESCU (ROU) vs. Vera LAPKO (BLR) - aprox. ora 20:00
Aleksandra KRUNIC (SRB) vs. Bethanie MATTEK-SANDS (USA)
WTA Monterrey, luni, în direct pe Digi Sport 3:
Ana BOGDAN (ROU) vs. Victoria RODRIGUEZ (MEX) - nu înainte de 21:00
Anna Karolina SCHMIEDLOVA (SVK) vs. Ajla TOMLJANOVIC (AUS)
Lesia TSURENKO (UKR) vs. Nao HIBINO (JPN)
Risa OZAKI (JPN) vs. Magdalena RYBARIKOVA (SVK) - nu înainte de 04:30
Etichete: mihaela buzărnescu , ana bogdan , live video tenis digi sport , tenis la digi sport , tenis live la digi sport , buzarnescu charleston , bogdan monterrey
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții