Derapajul incalificabil al lui Kyrgios, aprobat de un jucător din ATP: "Are dreptate"
29.05.2019, 12:35SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nick Kyrgios este unul dintre cei mai controversați jucători din circuitul ATP. Australianul a făcut mai multe declarații scandaloase la adresa turneului de la Roland Garros.
"Scapă de zgură, omule. Dacă îți place zgura, ești prost. Treaba e că sunt aici şi trebuie să merg la Paris în două zile (n.r. - ulterior s-a retras de la Roland Garros). French Open este o mizerie (n.r. - cuvântul folosit de Kyrgios nu poate fi reprodus) în comparaţie cu locul ăsta, o mizerie, absolut o mizerie", a transmis Kyrgios într-un filmulet postat pe rețelele de socializare.
Deși declarațiile jucătorului australian au stârnit revoltă în spațiul public, există și jucători care au aprobat mesajul lui Kyrgios. Este vorba de Bernard Tomic, care a fost eliminat în primul tur de la Roland Garros de către Taylor Fritz, scor 1-6, 4-6, 1-6.
"Sunt complet de acord cu Kyrgios. Are dreptate în tot ce a spus despre acest turneu. Acest turneu nu este pentru mine!", a spus Tomic la conferința de presă.
Nick Kyrgios s-a retras de la Roland Garros
Nick Kyrgios s-a retras de la Roland Garros a doua zi după tragerea la sorţi a tabloului principal al turneului parizian, în urma căreia ar fi trebuit să joace în primul tur contra lui Cameron Norrie.
Australianul a acuzat probleme medicale şi a abandonat Grand Slam-ul parizian, la numai câteva zile după derapajul incredibil avut la adresa turneului din capitala Franţei.
Etichete: roland garros , bernard tomic , nick kyrgios
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții