Depresia, cel mai greu adversar din carieră! Dezvăluirile unei jucătoare de tenis de top
articol scris de Digi Sport16.10.2022, 14:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA) a fost asemănată deseori cu Maria Sharapova (35 de ani), dar această presiune și-a spus cuvântul, potrivit dezvăluirilor făcute de iberică.
Galerie Foto
Paulei Badosa i s-a spus că va fi noua Maria Sharapova, dar presiunea a fost prea mare: ”Am suferit de depresie și anxietate”
Așteptările mari ale celor din jurul său au făcut-o pe Paula Badosa să se confrunte cu mari probleme, după cum chiar aceasta a mărturisit în cadrul unui interviu.
”Mi s-a spus că voi fi următoarea Maria Sharapova. Eram tânără și nu eram pregătită pentru o asemenea presiune și astfel de așteptări. A fost foarte nesăbuit să cred că pot câștiga fiecare meci.
Câțiva ani am suferit de depresie și anxietate. Am avut probleme de sănătate mintală. Creierul meu nu era pregătit să asculte toate aceste lucruri și să concureze. Nu eram destul de matură ca să înțeleg cum să fac față acestor emoții.
Timp de doi sau trei ani am încercat să mă lupt cu depresia. A fost foarte greu, pentru că nu am urcat în clasament și am pierdut foarte mult”, a spus Paula Badosa, citată de Tennis World USA.
Paula Badosa a câștigat un turneu în acest an
Paula Badosa are o serie de turnee cu rezultate sub așteptări, iar fanii tenisului din Spania au criticat-o, așa cum s-a întâmplat și după eliminarea de la Madrid, provocată de Simona Halep.
Paula Badosa a continuat în startul sezonului 2022 forma arătată în precedentul an și a câștigat turneul de la Sydney, al doilea la care a participat.
Au urmat, însă, competiții la care a obținut rezultate sub așteptări, Tokyo sau San Diego.
Etichete: wta , paula badosa , noua maria sharapova , depresie paula badosa , paula badosa maria sharapova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții