Declarația controversată cu care Maria Sharapova ”și-a pus fanii în cap”: ”A vorbit ca o bătrână”
articol scris de Digi Sport09.09.2022, 20:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Maria Sharapova (35 de ani) s-a retras din tenis la începutul anului 2020, între timp a devenit mamă, însă este în continuare la curent cu ceea ce se întâmplă în circuitul WTA.
Maria Sharapova: ”Pe vremea când jucam eu, competiția era mai dură”
Galerie Foto
Astfel, MaSha a fost invitată să comenteze un meci de la ediția din acest an de la US Open și a făcut o afirmație care a produs rumoare în rândul fanilor tenisului din toată lumea.
”Fără să fiu nerespectuoasă, dar pe vremea când jucam eu, competiția era mai dură. Faptul că Serena Williams, la 40 de ani, a bătut numărul doi mondial, este o dovadă în acest sens”, a transmis Maria Sharapova, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
- Sharapova se referă la meciul din turul doi de la US Open, în care Serena Williams a învins-o pe Anett Kontaveit.
”A vorbit ca o bătrână”, ”Sharapova nu s-a pus într-o lumină bună cu această declarație”, ”Ar trebui să tacă”, ”Are memorie selectivă” sau ”În niciun caz!”, au fost câteva dintre comentariile de pe rețelele sociale.
Desigur, au existat și persoane care i-au dat dreptate rusoaicei și au considerat că declarația sa nu este deloc departe de adevăr.
Maria Sharapova, 5 titluri de Grand Slam
Maria Sharapova a spus adio tenisului la începutul anului 2020, din cauza multiplelor accidentări. Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam. Primul a fost Wimbledonul, pe care l-a obținut în 2004, pe când avea doar 17 ani, după ce a bătut-o pe Serena Williams în finală.
Maria Sharapova a început tenisul la 6 ani, când s-a mutat din Rusia în SUA, alături de tatăl ei. Mama sa nu a putut merge și ea timp de doi ani, din cauza problemelor cu viza. La acea vârstă, cea care i-a văzut potențialul a fost Martina Navratilova, care i-a recomandat să se antreneze în Statele Unite.
La 14 ani a jucat pentru prima dată la Indian Wells. A câștigat Wimbledon în 2004, când avea 17 ani, US Open în 2006, Australian Open în 2008 și Roland Garros în 2012 și 2014, ultimul dintre acestea chiar într-o finală cu Simona Halep.
În total, Sharapova a câștigat 36 de turnee WTA în proba de simplu, o medalie olimpică de argint în 2012 și Fed Cup, alături de naționala Rusiei, în 2008.
Sharapova a ajuns pentru prima dată lider WTA în august 2005, acolo unde a rămas timp de 21 de săptămâni.
Etichete: maria sharapova , sharapova us open , sharapova wta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții