Decizie importantă luată în privința Wimbledon 2021, turneu câștigat de Simona Halep în 2019
01.10.2020, 14:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Turneul de tenis de la Wimbledon, singurul Grand Slam pe iarbă, se va desfăşura în 2021 conform programării, chiar dacă spectatorii nu vor avea acces în arene din cauza pandemiei de coronavirus, relatează ziarul The Times.
Ediţia 2020 a turneului de la Wimbledon a fost anulată pentru prima oară de la Al Doilea Război Mondial din cauza noului coronavirus, care a făcut peste 42.000 de victime în Marea Britanie.
Simona Halep s-a impus la Wimbledon în 2019
All England Lawn Tennis Club, care organizează Grand Slam-ul britanic, era reticent privind un turneu fără spectatori, aşa cum s-a întâmplat la US Open, dar în timp şi-a schimbat poziţia, susţine The Times.
Organizatorii au precizat într-un comunicat că se implică activ în planificarea turneului pentru anul viitor şi se iau în considerare diverse scenarii, dar mai sunt multe luni la dispoziţie înainte de finalizarea unui plan.
- Simona Halep a învins-o în 2019 pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2
Wimbledon 2021 începe pe 28 iunie
În acest an, turneul de la Wimbledon a beneficiat de o asigurare, care i-a permis diminuarea pierderilor, dar pentru 2021 nu va mai dispune de această facilitate, iar anularea Grand Slam-ului va avea un impact financiar major asupra tenisului britanic.
Tenismanul Andy Murray, dublu campion la Wimbledon, a opinat că în 2021 turneul trebuie să se desfăşoare cu sau fără spectatori şi punctul lui de vedere ar putea avea un impact asupra organizatorilor.
Ediţia din 2021 a turneului de la Wimbledon este programată să debuteze pe 28 iunie.
Agerpres
Etichete: simona halep , halep wimbledon , wimbledon 2021
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții