Decizia luată de Emma Răducanu, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani
articol scris de Digi Sport14.11.2023, 11:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Emma Răducanu, fostă campioană la US Open, a declarat forfait pentru turneul demonstrativ programat luna viitoare la Macao, în sudul Chinei, în timp ce continuă să se recupereze după intervenţii chirurgicale la încheietura mâinii şi gleznă, a anunţat firma sa de management - IMG.
Emma Răducanu a renunțat la turneul de la Macao, chiar în ziua în care a împlinit 21 de ani
Galerie Foto
Răducanu intenţiona să revină pe teren după operaţiile din luna mai, însă luni, în ziua în care a împlinit 21 de ani, a decis să-şi prelungească perioada de recuperare.
Britanica, al cărei tată este român, a câştigat primul ei titlu de Grand slam la Flushing Meadows, în 2021, când avea doar 18 ani.
Ea nu a mai jucat din luna aprilie, ratând turneele de Grand Slam de la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi ediţia din acest an a US Open, coborând între timp pe locul 289 în clasamentul mondial.
Emma Răducanu a început antrenamentele uşoare în luna august şi a declarat că vizează o revenire pentru sezonul viitor.
Primul turneu de Grand Slam din 2024, Australian Open, va debuta pe 15 ianuarie, la Melbourne.
Etichete: us open , emma raducanu , macao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții