Decizia luată azi de instanță în cazul agresorului Petrei Kvitova. Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional
08.01.2020, 14:48SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Bărbatul care a atacat-o cu un cuţit pe Petra Kvitova, în timpul unui jaf la domiciliul său, a primit o majorare a pedepsei cu închisoarea de la 8 la 11 ani, a anunţat justiţia cehă. Decizia este definitivă.
"Am schimbat încadrarea delictului, de lovituri şi vătămări agravate în furt agravat cu o pedeapsă cu închisoarea mai lungă", a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului din Olomouc (estul ţării).
Petra Kvitova, atacată la finalul lui 2016
Sportiva în vârstă de 29 de ani, de două ori campioană la Wimbledon (2011 şi 2014), a fost rănită la mâna stângă, cea cu care joacă, în timp ce se lupta cu agresorul care îi pătrunsese în locuinţa din Prostejov, în decembrie 2016, dându-se drept angajat al unui serviciu de utilităţi.
Kvitova a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de circa patru ore pentru refacerea tendoanelor şi a nervilor de la palma stângă şi a revenit pe teren în mai 2017, cu ocazia turneului de la Roland Garros.
Kvitova, numărul 7 mondial, dispută turneul de la Brisbane, criteriu de pregătire pentru Australian Open.
Etichete: petra kvitova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții