Eliminare neașteptată pentru Mihaela Buzărnescu, la Hobart. Anul trecut a jucat finala
08.01.2019, 09:14SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihaela Buzărnescu nu a avut începutul de an dorit. Românca de pe locul 25 WTA a pierdut încă din manşa inaugurală de la Hobart, unde anul trecut jucase finala turneului tasmanian.
Surpriză în primul tur al turneului de la Hobart. Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de ocupanta locului 55 WTA, Belinda Bencic. Cap de serie numarul doi, românca a început meciul cu break și și-a trecut în cont primul set cu 6-4. Campioana de la Cupa Hopman a avut însă o revenire impresionantă și a reușit să câștige actul secund cu 6-3. În decisiv ambele jucătoare au avut probleme pe serviciu - s-au înregistrat nu mai puțin de 9 break-uri! Buzărnescu a reușit să salveze patru mingi de meci, dar în cele din urmă Bencic s-a impus cu 7-5.
"Sincer, mă simt uşurată. A fost un meci foarte disputat, nu a fost deloc simplu. Amândouă ne-am chinuit puţin, apoi am jucat grozav, după care iar ne-am chinuit. A fost un meci cu urcuşuri şi coborâşuri", a spus Bencic, după meci.
Mihaela Buzărnescu jucase finala ultimei ediții a competiției din Australia.
Etichete: mihaela buzărnescu , primul tur , hobart , debut in noul sezon
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții